Un speaker internațional, de la Samsung Electronics, vine la conferința de HR Signal Connect

Un speaker internațional

Profesioniștii în resurse umane sunt invitați în zlele de 22-23 octombrie la conferința de HR Signal Connect, din Timișoara, unde peste zece speakeri din țară și din străinătate vor susține prezentări și dezbateri în domeniul resurselor umane.

Alexandra Pegg, European HR Planning Manager la Samsung Electronics, va susține, în cadrul evenimentului, o prezentare despre uneltele pe care profesioniștii în resurse umane le pot folosi în măsurarea competențelor de leadership și organizare. Cu o experiență de peste zece ani în domeniul resurselor umane, Alexandra Pegg lucrează din 2013 la firma Samsung Electronics din Marea Britanie, unde principala sa activitate este crearea unei strategii HR la nivel european.

Speakeri naționali și internaționali vor fi prezenți la eveniment

Aflată la cea de-a III ediție, conferința de HR Signal Connect va aduce pe scena din Timișoara speakeri de renume la nivel internațional și național precum: Katrina Collier (Social Media Recruiter, Director&Founder la Winning Impression), Andreea Mihnea (HR Director Ernst&Young), Ioana Marcu (HR Director Orange), Monica Vijeu (Fondator TalentZone), Ioana Piper (HR Manager Supremia Grup), Sorin Faur (HR Coordinator pentru Europa de Est și Balcani BDO), Mirela Crețu (Kimball Electronics) și Alexandra Chivu (HR Director Elefant.ro). Evenimentul va fi moderat de Roxana Dobrescu, Senior HR Manager România&Moldova Avon.

Cooking show cu Petru Buiucă, câștigător Masterchef

HR Managerii și HR Directorii care vor participa în prima zi la un workshop susținut de Alexandra Chivu (HR Director Elefant.ro) sunt invitați să ia parte și la un show culinar de excepție. Petru Buiucă, câștigător Masterchef și Manager/Fondator Mad Kitchen, va susține un cooking show pentru participanții prezenți, ridicând domeniul culinar la nivel de artă.

În a doua zi a evenimentului organizat de Libero Events, în parteneriat cu Signal Iduna, profesioniștii în resurse umane sunt invitați să participe la prezentările speakerilor naționali și internaționali. Tematica evenimentului „Engaging Cultures” pune accent pe modul în care specialiștii în HR reușesc să clădească relații între multiplele personalități din cadrul companiilor.

Înscrieri gratuite pentru profesioniștii HR

Signal Connect este dedicat exclusiv profesioniștilor în resurse umane, care beneficiază de intrare gratuită la eveniment, cu înscriere în prealabil pe site-ul evenimentului www.signalconnect.ro. În 2014, conferința Signal Connect a reunit la Timișoara 120 de directori și manageri din domeniul resurselor umane.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •