Fii propriul tău client înainte de a lansa un produs

Cum sa faceti pa

Îți cunoști cu adevărat clienții? Cercetările de piață și comunicarea cu oamenii pentru a crea profilul consumatorului pot doar să ne spună anumite lucruri despre clienți. De exemplu, dacă ai 25 de ani și vrei să aflii lucruri despre categoria a treia de vârstă, poți înțelege anumite lucruri până la un punct. Nu știi cum e să aparții acestei categorii demografice. Așa că dacă ar fi să realizezi un produs pentru oamenii de peste 60 de ani, ar fi destul de greu să înțelegi nevoile lor, pentru că nu le poți ști din propria experiență și nici nu le poți intui.

E cu adevărat magic atunci când creezi o afacere pentru un client pe care îl cunoști și în a cărui piele te poți pune, sau ai fost deja. Să te comporți tu ca și cum ai fi client te poate scăpa de multe costuri de marketing și îți dă siguranța că produsul pe care îl comercializezi se pliază pe nevoile și dorințele tale, scrie entrepreneur.com

Citește și: Cum să folosești feedbackul clienților în avantajul tău

Servește-te pe tine întâi

Cercetând acest articol, am abordat mulți antreprenori care au fost propriii lor clienți. Într-o conversație prin e-mail cu Julie Haught, fondatoarea No Flap Ear Wrap, un lucru pe care l-a spus mi-a rămas în minte: „La început nu aveam intenția de a crea o afacere.”

Haught a explicat: „Aveam nevoie pur și simplu de o modalitate de a îl proteja Archer, câinele meu de 65 de kilograme, de a îl scăpa de bandaj și de gulerul pe care avea nevoie să-l poarte timp de 10 zile după operația la ureche. Când l-am dus la veterinar pentru a-i îndepărta cusăturile, el purta prototipul învelișului de urechi No Flap. Veterinarul meu a fost atât de impresionat încât mi-a spus că ar trebui să pun produsul pe piață. ”

Cuvintele lui Haught au rezonat cu mine, pentru că arată cât de important este să fii propriul tău client în primul rând. Gândindu-se la nevoile câinelui ei și la dorința de a îl ajuta, a reușit să creeze o soluție utilă pentru situația lor. Nu a încercat să creeze un produs de afaceri, ci a făcut ceea ce este potrivit pentru sănătatea câinelui ei.

Crearea unei soluții la o problemă, fără să îți faci griji cu privire la modul în care vei vinde și comercializa produsul, îți poate permite să realizezi ceva care să se potrivească nevoilor unui număr impresionant de oameni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •