Articol de: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente
Culmea creșterii pe consum
Companiile au înțeles că suișul de creștere al consumului este aproape de culme și că se apropie de o coborâre pe măsură. Situația la nivel internațional nu arată prea roz: Germania este aproape de recesiune, tot mai multe bănci își cresc rezervele de aur ca să-și protejeze economiile, războiul comercial dintre SUA și China este în plină desfășurare. Peisajul geo-politic este complicat.
Orice șoc economic extern antrenează o degradare a situației economice a populației din România. Știm din experiența crizei anului 2008 că șomajul crește, salariile rămân pe loc sau scad, puterea reală de cumpărare scade ca efect al creșterii inflației, iar refinanțarea creditelor devine o foarte des întâlnită realitate.
Așadar, companiile au ajuns să vadă dincolo de riscurile industriei lor sau a modelului lor de afaceri și să fie atente la riscurile sistemice provocate de către factori non-economici care pot influența percepția consumatorilor.
Sentiment de business reținut
Alterarea sentimentului de business nu a început ieri; semințele neîncrederii au fost semănate mai întâi prin acțiuni legislative care au antrenat mișcări sociale. Doar că setul de decizii economice luate începând cu 2018 au afectat încrederea consumatorului din România. Încetinirea evidentă din 2019 a creșterii industriei, creșterea prețurilor, creșterea deficitului extern, dublarea numărului de insolvențe față de țările din regiune, productivitatea scăzută, colectarea scăzută la buget și creșterea costului muncii anunță sfârșitul „petrecerii”.
În dauna investițiilor în infrastructură, care dau rezultate pe termen lung, a fost luată decizia creșterii salariilor pentru un beneficiu electoral imediat. Creșterea salariilor cu 13% și a productivității cu doar 4% arată nesustenabilitatea modelului de creștere ales. Această măsură a pus presiune pe mediul privat ca să susțină creșterea salariilor. În absența unei infrastructuri corespunzătoare care să asigure creșterea productivității, mediului privat îi este imposibil să susțină creșterea salariilor.
În acest context, studiul Valoria evidențiază că prima provocare pe care mediul de afaceri o resimte pentru anul în curs este creșterea costului muncii. Directorii executivi ai companiilor respondente spun că principalele trei măsuri care ar conduce la îmbunătățirea mediului de afaceri din România sunt: scăderea taxării muncii (84%), controlul și limitarea evaziunii fiscale (72%) și dezvoltarea infrastructurii (61%).
La nivelul „votumatorilor” (consumatori + votanți), Black Friday este asezonat de discursuri triumfaliste și mobilizatoare de campanie. Prelungirea senzației de bunăstare cu salarii și pensii mărite continuă. Un colind al bunăstării se aude în surdină, mesajele vesele pentru noul an au cea mai mare căutare online, click-ul aleargă după reduceri și în casă miroase a scorțișoară și brad. Dar oare cât mai putem continua cu economia de campanie electorală?
Constantin Măgdălina are o experiență profesională de opt ani, timp în care a lucrat la companii multinaționale, atât în țară, cât și în străinătate. Constantin are un Master în Marketing și Comunicare de la Academia de Studii Economice București. Este certificat Lean Six Sigma și ITIL, ceea ce îi facilitează o bună înțelegere a proceselor și transformărilor din cadrul organizațiilor. Pe de altă parte, certificarea obținută de la Chartered Institute of Marketing îi completează experiența de business. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovație, eficientizarea proceselor de afaceri, social media, transformarea digitală, tendințe și tehnologii emergente.
Alte articole scrise de către Constantin Măgdălina: Cum arată liderul anului 2030?











