Cristina Popescu, noul director de comunicare corporativă al Danone România

Cristina Popescu, noul director de comunicare corporativă al Danone România

Echipa de management Danone România are un nou membru, după preluarea de către Cristina Popescu a poziţiei de Director Comunicare Corporativă pentru Europa de Sud-Est.

“Am preluat cu mare încredere această nouă poziţie. Voi investi cu pasiune toată experienţa profesională pe care am acumulat-o în aceşti ani, pentru a contribui, împreună cu echipa noastră, la misiunea companiei de a aduce sănătate prin alimente, zi după zi, unui număr cât mai mare de oameni”, a declarat Cristina Popescu, Director Comunicare Corporativă Danone Europa de Sud-Est.

Cristina Popescu este licenţiată a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti şi deţine un certificat în managementul schimbării de la Henley Business School. Cu o experienţă profesională de peste 10 ani în comunicare, Cristina a coordonat anterior comunicarea externă, internă, precum şi proiectele CSR în cadrul companiei Romtelecom, căreia i se alăturase din anul 2005, şi a lucrat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Clubul Român de Presă.

Compania DANONE PDPA România face parte din Grupul DANONE, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete şi locul 2 în lume în domeniul apelor minerale îmbuteliate şi al alimentaţiei pentru bebeluşi.  Danone România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2011 o cifră de afaceri de 503 milioane RON, în creştere faţă de anul precedent. Compania are în portofoliu peste 80 de referinţe de produs, principalele mărci fiind: Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Cremosso, Danette, Casa Bună.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •