Creștere de 60-70% în cererea pentru programe de training, wellbeing și evenimente corporate

2016 a venit cu o crestere de 60 - 70% pe segmentele de training, teambuilding si wellbeing

Conform estimărilor companiei Creative&Bright, în comparație cu anul 2015, 2016 a venit cu o creștere de 60 – 70% pe segmentele de training, teambuilding, wellbeing, dar și în ceea ce privește petrecerile corporate.

Din perspectiva programelor de training, dacă înainte existau multe solicitări pentru Time Management, Change Management sau comunicare eficientă, cele mai solicitate tematici din acest an au fost Project Management, Process Management, Negociere & Influențare, dar și Analiza de business.

În ceea ce privește programele de wellbeing, se poate observa convingerea factorilor decidenți din organizații asupra efectelor pozitive ale acestor proiecte, care fac diferența în relația organizație-angajat. Astfel, a apărut nevoia acestor activități pe considerente de „programe în trend”.

„Strategia noastră pentru 2016 a fost să extindem portofoliul de servicii și cursuri certificate. Am inclus cursurile de „Strategie & Inovare”, „Dynamic Capabilities”, „Analiza de business” și „Agyle” și am adăugat concepte noi pentru programele de teambuilding și wellbeing, fapt ce a dus la fidelizarea clienților existenți și la apariția unor noi parteneriate pe fiecare linie de business”, a declarat Dana Tudor Tănase, Managing Partner Creative&Bright.

În ultimii ani, serviciile de training, organizare de teambuilding și proiecte de wellbeing au fost accesate tot mai des de companiille din România, care au devenit mai interesate de construirea unui mediu de lucru cât mai atractiv pentru angajați, în intenția de a-i răsplăti pentru eforturile depuse.

Creative&Bright este o companie de consultanță în business având capital românesc, care implementează programe ample de training (project management, strategie și inovare, change management, leadership 3.0), organizează evenimente pentru corporații și dezvoltă programe innovative de wellbeing. Clienții companiei sunt companii multinaționale din domenii precum finance-banking, FMCG, IT&C, Aututomotive, Agro, Pharma. Mai multe detalii pe www.creativebright.ro.

(Foto: CAMPUS OF EXCELLENCE, www.flickr.com)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •