Cum putem fi creativi într-o companie farmaceutică?

Stimulam creativitatea prin proiecte si abordari inovatoare.

Inovează, încearcă, împărtășește

De exemplu, recent, am lansat programul „I3 – Inovează, încearcă, împărtășește” prin care provocăm angajații să inoveze și să își pună în practică ideile, dacă acestea sunt conforme cu strategia companiei. Mecanismul programului presupune ca angajații să identifice și să propună idei pentru creșterea business-ului și pentru simplificarea și eficientizarea lucrului în companie, iar dacă proiectele lor sunt aprobate intern, ei pot obține finanțare sau orice alt gen de susținere au nevoie pentru a le realiza. Astfel, ei devin project manageri pentru propriile idei pe care le pot dezvolta și promova în companie. Programul este la început în România și credem că va avea rezultate frumoase, având în vedere modul în care colegii noști s-au implicat până acum în proiectele derulate, dar și profilul angajatului GSK.

Ne provocăm angajații să fie creativi și să se implice inclusiv prin proiectele de responsabilitate corporativă pe care le desfășurăm. În cadrul unuia dintre acestea – „GSK Orange Day” -, angajații noștri își dedică o zi lucrătoare pe an pentru a participa la acțiuni de voluntariat în folosul comunității. Angajații sunt cei care propun cauzele pe care vor să le susțină, ei se ocupă de toate detaliile logistice și organizatorice ale acestui eveniment anual de voluntariat, care se desfășoară în România din 2008. Astfel, le oferim angajaților posibilitatea să susțină cauze sociale locale, dar şi să fie creativi în modul în care se implică în soluționarea respectivelor probleme.

JO 2012, prilej de a recompensa creativitatea și implicare

Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Londra din 2012 au reprezentat un bun prilej de a scoate la lumină ideile frumoase și creative ale angajaților. Pentru că GSK a fost furnizorul oficial de servicii de laborator al Jocurilor Olimplice, ne-am provocat angajații la o competiție de idei și proiecte. Cei care au demonstrat că prin ceea ce fac la birou sau în afara serviciului împărtășesc una dintre valorile comune ale companiei și ale Jocurilor Olimpice (Integritate, Prietenie, Egalitate și Excelență) au fost premiați cu invitații duble la JO 2012 de la Londra. Unul dintre cele mai emoționante proiecte câștigătoare a fost cel al unei colege care a lucrat în ultimii trei ani pentru GSK Consumer Healthcare ca Reprezentant Medical. Inspirată de o experiență personală, ea s-a dedicat în afara serviciului dezvoltării de programe în sprijinul copiilor abandonați.

Sportul ne ajută să fim sănătoși, dar și mai creativi

Și pentru că apreciem că sportul îi face pe oameni să fie mai relaxați, mai sănătoși, dar și mai creativi, am deschis o sală de sport proprie chiar în cadrul birourilor noastre din București, dotată cu echipamente moderne, pe care poate să o folosească orice angajat GSK. Așadar, este destul de simplu pentru oricine să facă mişcare, înainte sau după program. În plus, ne încurajăm colegii să participe la competițiile susținute de companie, precum au fost anul acesta Crossul Casiopeea, dedicat strângerii de fonduri pentru sprijinirea persoanelor afectate de cancerul mamar, Maratonul Internațional București și Cupa HOSPICE la fotbal, pentru susținerea cauzei paliației în România. Este o modalitate foarte bună prin care angajații pot face mișcare, își îmbunătățesc capacitatea de a lucra în echipă și susțin o cauză umanitară importantă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •