Articol de: Călin Cavaleru, Managing Partner, HTDI Consult
Cunosc antreprenori români care au crescut într-un an cât alții în opt. Au câștigat, în afară de bani, reputație, un brand personal bine conturat, interacțiune cu fanii din social media, clienți fideli.
Au ajuns repede sus pentru că au nimerit-o cu marketingul. Mai precis, au spus povești. Povești cu care publicul s-a identificat înainte să cumpere omul, produsul sau compania.
Spre surprinderea mea, după ce au avut succes, mulți i-au dat poveştii cu piciorul. Și-au amintit, deodată, că au o grămadă de alte lucruri pe cap. Că nu le mai arde de povestit pentru că trebuie să recruteze, să-și optimizeze procesele organizaționale sau să-și bage angajații în ședințe lungi și dese.
Știu foarte bine că principala resursă a antreprenorului este timpul lui. Înțeleg că facturează rezultatele priceperii în domeniul tehnic, nu abilitatea de a produce conținut de calitate.
Dar toate acestea nu explică de ce consideră că, odată ce a străbătut o parte din drum, poate să nu se mai implice personal în marketing. Că-l poate delega spre oricine din companie sau din afara ei care are un pic de timp liber și nu-și prinde urechile într-o tastatură de computer.
Pare simplu de înțeles că experienţa şi competenţele acumulate de către cel care-și conduce propriul business sau părerile lui în raport cu chestiunile controversate nu pot fi redate exact de nimeni altcineva. Că originalitatea sau relevanța mesajului pot să-l transforme fie într-o voce puternică, de lider în domeniu, fie într-o șoaptă, ușor de ignorat, a unui Neica Nimeni. Dar nu e!
Presupunând că, după dezbateri furtunoase, alegi calea mai logică de a produce conținut de calitate, ai în față trei poteci posibile:












