Mihaela Georgescu (Networkability): Românilor nu le lipsește nimic. De multe ori suntem mult mai flexibili și agili, mai ales în comunicare

Networking

Cu un profil pe LinkedIn de șapte ecrane, care include joburi în PR, jurnalism și colaborări ca trainer, Mihaela Georgescu, fondator Networkability, ne povestește azi despre ce (nu) ne lipsește nouă, ca români, la nivel de comunicare, despre importanța înțelegerii networking-ului și a definiției sale reale și despre cât de dificil a fost să renunțe la confortul de angajat pentru statutul de antreprenoriat.

Povestește-ne puțin ce înseamnă ”networkability”, înainte să te descoasem despre viața ta de antreprenor. 

Networkability s-a născut după o lungă perioadă de explorare personală. După ce mi-am dat demisia de la job, am simțit dorința și nevoia de a-mi descoperi calea, adică acel ceva care îmi place și prin care îi pot ajuta pe ceilalți. Și mi-am dat seama că doar ajutând și oferind constant valoare poți ajunge la succes. Totul ține de cum funcționam noi, ca oameni. Networkability este liantul dintre oameni – este abilitatea care ne ajută să ne conectam cu ceilalți, nu la un nivel superficial, ci până la nivelul la care ne dorim să lucrăm împreună sau să ne ajutăm reciproc. Îmi place să spun că Networkability este arta de a construi relații valoroase prin care facem viața și businessul mai ușoare. Nu întâmplător spun asta, ci pentru că indiferent ce facem în viața personală sau profesională, lucrăm cu oameni. Iar atunci când știm cum să comunicăm cu ei, totul devine mai ușor. De altfel, Networkability a devenit, de fapt, o umbrelă pentru elementele care te ajută să câștigi încredere și credibilitate în fața oamenilor, fie ei clienți, parteneri sau chiar angajatori. Iar aceste elemente sunt a ști să faci networking în mod eficient, a ști să îți creezi un pitch în fața oricui și a ști să te promovezi în presă, pentru a te poziționa ca expert în domeniul în care activezi.

Mihaela Georgescu - NetworkabilityDe ce ai simțit că în mediul românesc de business și nu numai există o nevoie de training în networking? Nu te-ai lovit până acum de sceptici și de oameni care au impresia că îi înveți să se ducă la evenimente și atât?

Sunt trei categorii de oameni: cei care conștientizează importanța networkingului și a relațiilor umane în business și simt nevoia constant de îmbunătățire în acest sens, cei timizi, pentru care principala nevoie e mai degrabă de a găsi metode prin care să facă primul pas și cei cărora nu le e greu să înceapă o conversație, așa ca au impresia că știu să facă networking, că e un lucru foarte simplu și că nu prea mai au ce afla despre asta. Însă indiferent de categorie, peste 90% dintre oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor la evenimente (și crede-mă ca au fost foarte multe), s-au oprit la conversația drăguță avută la fața locului. Adică, de fapt, n-au creat nimic din ceea ce se poate numi rețea, ci doar au avut o conversație. Și eu am făcut aceeași greșeală mult timp. Însă mulți nu au înțeles principiile de bază ale networkingului și consideră că este despre a „vâna” clienți. Când, de fapt, e cel mai puțin fericit lucru pe care îl poți face în networking. Probabilitatea de a găsi clientul potrivit, cu nevoia potrivită, la momentul potrivit, este extrem de mică. Și să găsești acel om care să cumpere de la tine fără să te cunoască, fără să îi fi câștigat încrederea înainte, este cu atât mai puțin probabil.

Trăim într-o lume în care avem opțiuni oriunde ne uităm, putem tot timpul compara și, drept urmare, paleta din care putem alege este mare. Însă, indiferent despre ce vorbim, alegerile noastre, ca oameni, sunt majoritar emoționale. Astfel că, în momentul în care un om are încredere în tine, va prefera să lucreze cu tine, chiar dacă alții poate vând mai ieftin. E o chestiune și de poziționare în piață și în fața clientului. Ca să revin la mediul de business (românesc), consider că nu prea știm să ne vindem ca profesioniști. Ne e teamă să cerem un preț mare. Dar odată înțeles mecanismul și alegând să îți dezvolți abilitățile care te ajută să ai încredere în tine, cunoscând totodată metodele prin care câștigi credibilitate în fața celorlalți, lucrurile se schimbă. Îmi doresc să văd că oamenii oferă cu adevărat valoare și că fac asta fără a fi vânători de clienți. Ci înțelegând cum funcționăm.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •