De ce orice companie are nevoie de un cinic?

De ce orice companie are nevoie de un cinic?

Trăsături considerate a fi pozitive sunt mereu căutate și promovate de marile companii. Un jurnalist al publicației New York Times, însă, propune o altă abordare.

Adam Bryant este de părere, potrivit fastcompany.com, că orice companie are nevoie de un cinic. Da, într-adevăr, valorile pozitive precum cele promovate de Coca-Cola, integritate, pasiune, colaborare, sunt de dorit, dar nici cinismul nu ar trebui ignorat.

Kathy Savitt, CMO al Yahoo consideră că „cinismul este acea primă celulă care poate deveni canceroasă în organizație atunci când simți că acea companie pentru care lucrezi nu trăiește în conformitate cu propriile valori”. Un angajat care realizează că există diferențe între principii și acțiune, ajunge să fie „,mai puțin productiv, începe să își dea ochii peste cap, devine cinic”, explică CMO-ul Yahoo.

Aceasta este o perspectivă negativă modernă asupra cinismului, spune Adam. Filosofica cinică din Grecia antică, însă, definea altfel cinismul și anume ca o doctrină care nu recunoaște normele sociale existente. Unul dintre reprezentații acestei doctrine era  Filosof grec Diogene care refuza să facă ceva doar pentru că exista o convenție într-un sens sau altul. De exemplu, pe atunci, era interzis să mănânci în zona pieței, dar Diogene ignora această regula și mânca acolo.

Adam, explică, astfel, că există un alt înțeles al cinismului, unul care poate fi chiar de folos la locul de muncă în zilele noastre. Uneori, este bine ca angajații să nu faca ceea ce le spun regulile sau superiorii pentru că dintr-o astfel de atitudine s-ar putea să apară și ideile inovative.

Jurnalistul dă și un exemplu. Scott Cook este fondatorul companie de software-uri financiare Intuit. Scott este în viziunea lui Adam un cinic modern. Din punctul de vedere al fondatorului Intuit nu este important ca angajații să respecte întru totul ceea ce spune șeful sau să acționeze așa cum crede liderul că este mai bine.

Cook a învățat asta din propria lui experiență. Într-o perioadă nu înțelegea de ce angajații său reușeau să facă cercetări de excepție, dar nu reușeau să le folosească pentru a lua deciziile potrivite. Atunci și-a dat seama că nu putea să pună niște oamenii specializați în cercetări să acționeze așa cum se așteaptă el, după regulile lui, ci trebuia să îi lase să acționeze în „stilul lor”, gândindu-se că deciziile pe care trebuie să le ia sunt un fel de experimente.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •