Studiu de caz
Problematica finanţării afacerii a fost şi rămâne în ţara noastră de o stringentă actualitate. Acest subiect a fost firul roşu care a marcat, de altfel, întregul eveniment desfăşurat de curând, sub egida Business Mark, şi intitulat “Business Challenge”.
Soluţii există, dar ele trebuie facilitate şi susţinute de către autorităţi, care se mişcă mult mai lent decât şi-ar dori oamenii de afaceri. Printre sursele posibile de bani, instituţia numită “Business Angel”, cea pe care Péter Barta, preşedinte Fundaţia Post-Privatizare, antreprenor şi Business Angel, la rândul său, a prezentat-o sub forma unui studiu de caz, pe care îl redăm în continuare.
“Central fact about a free market is that no exchange takes place unless both parties benefit.” Milton Friedman
Un Business Angel este o persoană care investește banii proprii, individual sau în asociere cu alți investitori, în inițiative aflate la început de drum. De cele mai multe ori, investiţia se realizează sub formă de capital, în speranța recuperării investiţiei, în cazul unui exit. În mod obişnuit, acesta se va implica în mod activ în dezvoltarea afacerii.
Importanța unui Business Angel vine de la faptul că este prima sursă de capital în dezvoltarea unei firme.
Investitiile de tip Business Angel
“The men who have succeeded Are men Who have chosen one line and Stuck to it.” Andrew Carnagie
Caracteristici:
- Este prima sursă de capital, după cei 3P (Părinți, Prieteni și alți Proști) sau 3F (Family, Friends and other Fools)
- Risc asumat mare
- Capitalul provine de la individ din resurse proprii
- Implicare în dezvoltarea afacerii
Business Angel Value Chain
Proiecte – Selecția – Due diligence – Acorduri legale – Co-investire – Value creation – Exit – Facilități fiscale
Proiecte: Identificarea surselor de unde ar putea veni proiecte (universităţi, incubatoare, platforme de transfer tehnologic etc.)
Selecția: Identificarea unor criterii de selecție, crearea unui comitet de evaluare etc.
Due diligence: Verificarea antreprenorilor, documentelor legale, IP etc.
Acorduri legale: Alegerea modului de investire (conversia unui împrumut, capital etc.), statut, acte legale
Co-investire: Co-investirea alături de alţi investitori sau scheme de stat
Value creation: Crearea unei valori strategice (Board of advisors), sprijin acordat echipei manageriale
Exit: Eșec, vânzarea afacerii, IPO, VC etc.
Facilităţi fiscale: Identificarea facilităţilor fiscale existente, aplicarea pentru scutirea de taxe etc.