Articol de: Georgeta Dendrino, Managing Director Interact
Timp de 20 de ani, mi-am scris obiectivele pentru anul următor în seara de 31 decembrie sau pe 1 ianuarie. În ultima zi din an, verificam, cu religiozitate, ceea ce am făcut din ce mi-am propus, ce doream să transfer, ce nu mai era valabil.
Pot să spun că m-am ținut destul de aproape de ceea ce am scris. Într-un fel sau altul, deși nu le revedeam prea des, obiectivele erau mereu undeva în mintea mea. Era ca și cum, în fiecare an, mă programam să merg într-o anumită direcție și încolo mergeam (exact precum acele jucării din copilărie pe care le întorceam cu cheița).
Dacă nu aș fi făcut acele liste (care nu erau niciodată scurte), poate că nu mi-aș fi luat permis de conducere, n-aș fi sărit cu parașuta, n-aș fi făcut MBA-ul, poate aș fi stat și acum cu chirie, poate că nu aș fi mers în atâtea țări… și multe altele.
Anul acesta, însă, a fost diferit. Finalul lui 2016 a venit cu o veste șoc despre plecarea dintre noi a unei persoane dragi, cu care am lucrat 16 ani. Decembrie 2016 a pus sub semnul întrebării multe lucruri, mi-a zguduit din rădăcini credința în capacitatea noastră de a ne determina 100% propriul destin, m-a făcut să-mi privesc cu îndoială încăpățânarea de a-mi face liste și să înțeleg (să accept?) că nu pot controla prea multe…
Am participat la un moment dat la un curs de eficiență personală, unde am învățat cum să ne gestionăm toate ariile din viață, cum să fim ceea ce trainerul numea “a total person”, care are succes în carieră, în finanțe, în familie, la studii, din punct de vedere spiritual, în sport, în sănătate… Ce mai, toate zonele din viață! Am făcut cursul prin 2005 și am considerat că eram praf la aproape toate capitolele. Mi se părea, atunci, că sunt ca un păpușar care încearcă să țină în mână toate sforile. Dar mie îmi scăpau multe printre degete. Îmi doream să fiu ca alți colegi din grupa mea, mult mai stăpâni pe situație (așa cum îi vedeam eu).
Continuând metafora, ani de zile, m-am străduit să țin sforile în control și să le fac să funcționeze pe toate… Așa cum am putut eu, uneori mai bine, alteori mai prost. Cu obiectivul în față, mereu în mintea mea.
Ultimele zile din 2016 și primele din 2017 mi-au arătat că, de fapt, păpușarul nu sunt eu și că ceea ce mie mi se pare că gestionez este doar iluzia controlului.
Nu cred, totuși, că toți anii aceștia în care m-am străduit să fac mai multe și să fiu mai bună nu au avut și părți pozitive, nu zic că nu e bine să ai “New Year’s Resolutions”. Cred doar că, dacă s-ar putea da timpul înapoi, m-aș bucura mai mult de fiecare zi, m-aș relaxa mai mult, m-aș încrâncena mai puțin, aș accepta că nu voi realiza niciodată unele obiective, pentru că nu sunt pentru mine (nu o să înot, de exemplu, niciodată, nu o să vreau să schiez pentru că urăsc frigul)… M-aș duce însă mai mult către ceea ce îmi place, mă atrage, și aș pleca mai repede din situațiile nepotrivite pentru mine.
Cred că ceea ce am învățat din experiența tristă, imposibil de descris în cuvinte, este că merită să “Enjoy the ride a bit more”. Nu așteptați să trăiți o asemenea lecție de viață, pentru a vă bucura de fiecare zi!
Alte articole scrise de către Georgeta Dendrino: Viața e, uneori, grea, dar mereu frumoasă…
