Dedicarea şi responsabilitatea – între moft şi necesitate

Chiar si comunicarea poate fi vazuta ca o dependenta

Logo Interact 2013În discuţiile avute recent cu diverşi clienţi a venit vorba şi despre strategia lor pentru anul 2016 şi despre zona pe care vor să se concentreze în ceea ce priveşte echipa. Nu m-a surprins deloc să aflu că toţi vor să amplifice nivelul de dedicare şi implicare al echipei faţă de organizaţie, faţă de viziune şi valori, astfel încât acestea să se reflecte în comportamentele de la birou.

În ultimii ani, am auzit din ce în ce mai des vorbindu-se despre acest aspect, al dedicării, al pasiunii pentru ceea ce faci şi al nevoii de a creşte în această zonă. Neaşteptat este faptul că am sesizat un mai mare interes în a căuta pasiunea în ceea ce facem în fiecare zi sau în a căuta alte zone care s-ar potrivi mai bine cu stilul nostru şi cu ceea ce considerăm a fi pasiuni pentru noi.

De asemenea, am observat cu plăcere şi că oamenii înţeleg mai bine sau sunt mai deschişi să înţeleagă responsabilitatea faţă de propria atitudine, implicare şi dedicare.

Cred că sunt mai multe aspecte de luat în considerare aici:

  • Cum ne poziţionăm atunci când vine vorba despre dedicare şi implicare şi cât de responsabili suntem?
  • Care este raportul dintre responsabilitatea noastră şi aşteptarea ca organizaţia să facă eforturi în această direcţie?
  • Ce facem în acele momente în care energia scăzută ne taie din entuziasm?

Citesc pe diverse platforme de social media citate despre fericire ca o alegere şi mereu mă amuză. Mă amuză pentru că, la nivel raţional, noi credem asta, dar nu facem nimic să punem în practică această credinţă. Propria poziţionare este esenţială în a fi mai implicaţi, în a căuta să găsim acele elemente care ne pasionează la ceea ce facem. Am o prietenă care lucrează în zona financiară, o zonă destul de liniară şi nu neapărat cea mai incitantă. Munca ei, ca şi a multora dintre noi, poate fi de rutină, uneori, însă nu am auzit-o niciodată plângându-se de companie, de ceea ce face sau de specificul activităţii. Şi, într-o zi am întrebat-o “cum reuşeşte”. Răspunsul ei a venit foarte natural: “Păi, eu am ales acest domeniu, nu m-a obligat nimeni. Şi, chiar dacă am momente când simt plictiseală sau lipsă de viziune pentru ceea ce fac, consider că este responsabilitatea mea să mă remontez, să-mi aduc aminte motivul pentru care fac acest tip de muncă şi să încep cu acele activităţi care îmi fac placere – în cazul meu, verificarea unor situaţii financiare care îmi dau siguranţa lucrului finalizat.”

Mi-a plăcut mult răspunsul ei pentru că mi-am dat seama că avem cu toţii momente când ne vine mai uşor să dăm vina pe organizaţie, şef, sistem, proces, etc. decât să facem un efort conştient de a reflecta şi a ne repoziţiona.

Suntem implicaţi foarte des în programe cu clienţii noştri cu scopul de a-i ajuta să îmbunătăţească nivelul de implicare al oamenilor. Pentru că multe companii se confruntă cu aşteptarea echipei ca organizaţia să facă eforturi pentru a-i ajuta pe ei să fie mai dedicaţi, (că doar e pentru obiectivele companiei, nu ale lor!). Sunt de acord şi mi se pare firesc ca organizaţia să contribuie la susţinerea valorilor şi viziunii, şi la un anume spirit sau cultură. Dar, pe de altă parte, cred că în momentul în care alegem să lucrăm într-un anumit loc, avem nişte obiective comune sau care se întrepătrund cu cele ale companiei, căci altfel nu am fi făcut această alegere.

Cred că este vorba despre un mix între cele două şi că dorinţa de a ne implica şi de a ne descoperi sau redescoperi pasiunea ţine, în primul rând, de fiecare dintre noi.

În câteva zile, vine acel moment din an când putem reflecta mai mult asupra lucrurilor care au mers bine şi asupra a ceea ce am vrea / putea face diferit. Poate acum este un moment potrivit să ne asumăm responsabilitatea de a regândi modul în care suntem sau nu implicaţi şi, de ce nu, modul în care acţionăm.

Alte articole scrise de către Laura Solomonescu: De ce credem că devenim vulnerabili dacă ne place să colaborăm?Auto-cunoaşterea sau drumul către sineCe se întâmplă atunci când însuşi managerul îşi pierde engagementul?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •