Nu mai suntem vânat sau vânători!

La școala de economie pe care ai urmat-o, nu ai învățat nimic despre coaching. Mai mult ca sigur. Cu toate că el există de peste 30 de ani ca formă de management, de comunicare, de delegare, de motivare.

În mod sigur, nu ți s-au dat de citit cărțile fundamentale despre coaching. Pentru că ele susțin o paradigmă diferită de cea propovăduită de cărțile clasice de management.

Managementul clasic se subscrie unei ordini de gândire de tip „power politics” care a dominat și încă domină lumea de prin anii ’70, din vremea Războiului Rece. Politica de acest gen (și, prin urmare tot, ceea ce ordonează ea – socialul, economia, cultura, educația) definește relaţiile dintre oameni ca raporturi de putere. În accepțiunea autorilor moderni din psihologie și antropologie, acest gen de raporturi sunt în mod clar utile, dar limitate la anumite situații: cele de criză, în care forța și impunerea ei sunt bune.

Trăim, de câteva decenii, într-o stare de criză. Și atunci, raporturile de putere se justifică: este justificat stilul directiv în management („îți spun eu ce, cum şi când să faci”), în guvernarea corporativă sau în politică, în educație, în cultură. Atunci când oamenii simt o urgență / criză sau când sunt educați să o simtă permanent, ei se supun mai ușor forței de impunere.

Acest lucru este scris în cărțile de management, printre rânduri. Trebuie să monitorizezi și să controlezi oamenii (a.k.a. subalternii), să gândești ierarhic, să „urci pe scara carierei”, să te supui ordinelor până când ajungi și tu să dai ordine.

Adevărul este însă că urgența este o „percepție”. În aceeaşi măsură în care lași să îți fie inoculată această stare de criză, îți lași şi percepția naturală despre starea lucrurilor să îți fie deformată.

Coaching-ul presupune ascultare. Dar în managementul modern, nu există timp pentru ascultare. De aceea, de exemplu, sunt „așezate” în calendarul corporativ sesiunile de evaluare a performanței (de așa zisă „ascultare a opiniilor subalternilor”) în perioadele de acalmie în vânzări; că doar n-o să le punem fix în mijlocul „urgențelor” (sezoane de vânzări)!

Coaching-ul presupune răbdare. Dar în managementul modern, nu există timp decât pentru alergare, pentru galop: targeturi, deadline – „ieri”.

Coaching-ul presupune egalitate. Dar în managementul modern, este vorba despre ierarhii, despre niveluri, despre avansare în carieră. Nu poți fi egal tu, ca manager, cu cel din fața ta (subaltern) într-un proces de coaching, atâta timp cât în restul anului îi ești „superior” într-un fel care se vede de la o poștă.

Prin urmare, nu ai avut cum să înveți să conduci managerial. Ai condus prin impunere, urgentare, control și nu prin egalitate, ascultare, răbdare. Trăim într-o lume despre care ni se spune că „s-a comprimat”, că „timpul i s-a accelerat”, că au loc constant „crize” și „situaţii de urgență”. De ca și cum am fi animale aflate la pândă sau vânate. Și exact acest lucru îl afirmă constant filosofii moderni: gândirea de acest tip este arhaică, învechită și inutilă, pentru realitatea de astăzi. Nu mai suntem în epoca vânătorii, ci în cea a colaborării.

Dacă ești atent la gândirea despre management și la practica țărilor avansate, vei vedea că sunt semne de însănătoșire: timp redus de lucru în același salariu, forme de organizare „holacratice” (plate) și profit superior atașat.

George Bragadireanu este coach certificat internațional, trainer și autor al „Coaching Pentru Manageri”, primul material audio pentru cei ce vor să devină manageri coach http://insidebloom.ro/coaching-pentru-manageri-cd/.

(Foto: Roman Boed, www.flickr.com)

De acelaşi autor: Inovația nu poate fi împinsă, trasă, împunsă sau impusăManagementul spiridușilorMai bine șocul demisiei decât o viață plină de o nefericire călduţă (III)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •