Cele patru competențe esențiale pe care directorii trebuie să le aibă în viitor

Acestea sunt cele patru competențe esențiale pe care directorii trebuie sa le aiba in viitor

Dezvoltarea tehnologiei, angajarea celor mai calificați oameni și menținerea unui ”work-life balance” vor fi provocările fundamentale pentru directorii executivi în următorii ani. Potrivit lui Reid Hoffman, fondatorul LinkedIn, Arianna Huffington, fondatorul The Huffington Post și Thrive Global, Bill George, fost CEO al Medtronic și actual profesor de leadership la Harvard Business School și Ryan Holmes, CEO al HootSuite, există patru competențe care domină lista celor mai importante elemente de leadership (grupul a publicat aceste recomandări recent, într-o postare pe LinkedIn).

Scop

Huffington spune că: „Mulți oameni cred că scopul este ceva fix, dar el este, de fapt, o abilitate. Una care poate fi construită și cultivată în întreaga organizație, astfel încât toată lumea să internalizeze convingerile pe care compania le sprijină dincolo de profituri și creștere”.

Scopul contribuie, de asemenea, la atragerea și retenția talentului, în special în rândul generației X și Millenials, care consideră cultura companiei, transparența CEO-ului și autenticitatea ca fiind importante la locul de muncă.

Capacitatea de a împuternici angajații

„Directorii generali trebuie să învețe cum să recruteze și să gestioneze talentul, pentru a ține pasul cu schimbările rapide”, a spus Hoffman. „În loc să vă concentrați exclusiv pe salarii sau beneficii, faceți din organizația voastră cea mai bună platformă de lansare posibilă pentru o carieră uimitoare”.

Dorința de învățare continuă

„În calitate de CEO, trebuie să deveniți un cursant care învață continuu pentru a deveni mai adaptabili”, a spus Hoffman. „Lumea afacerilor se schimbă și nu vă puteți baza exclusiv pe experiența anterioară, indiferent cât de eficientă s-a dovedit a fi până acum”.

Social media

Ceea ce au în comun toți acești patru lideri este faptul că sunt activi pe rețelele de socializare. Prezența în social media îi poate ajuta pe liderii de business să atingă primele două abilități menționate în acest articol. Ei își pot face cunoscut scopul și pot evidenția modul în care organizația livrează acest lucru.

„Nu spun că liderii trebuie să fie experți în social media”, declară Holmes. „Dar dacă există un canal de comunicare unde angajații, clienții, concurenții, investitorii, partenerii și părțile interesate își petrec timpul, nu ar trebui să faceți cel puțin efortul de a fi prezenți acolo?”

Aceste patru abilități nu sunt singurele care trebuie să conducă organizațiile, dar, așa cum menționează acești  directori generali, „liderii care sunt buni pentru ei înșiși, buni pentru angajații lor și buni pentru lume nu sunt doar oameni buni; de fapt, ei vor fi ceea ce este mai bun pentru afacerea lor în următorii cinci ani.”