Articol de: Cosmin Cosma, Head of Strategy and Field Collection, Volksbank România
În primul rând, trebuie făcută o delimitare între mentoringul formal, cel care se standardizează la nivelul companiei și care dirijează o anumită structurare a procesului, și cel informal, în care lucrurile se petrec aproape fără ca cei implicați să își propună să aibă un rol anume într-un proces anume. În cadrul mentoringului informal, lucrurile pur și simplu „se întâmplă”. De exemplu, un senior manager observă un tânăr cu potențial și încearcă să îl ajute să se dezvolte, să îl acompanieze pe drumul carierei sale până la un punct. Se întâlnesc în mediul organizației și se oferă să-i dea un sfat. Întâlnirile se înmulțesc, iar tânărul manager începe să-şi vadă propriul comportament managerial progresând și înțelege că ceea ce i se întâmplă este mentoring. Sau invers, un tânăr manager își caută un model în organizație și începe să se aproprie de el, trecând de la „elevator speech” mai departe, către o relație frecventă, în care cere sfaturi, ajutor. Relația se intensifică, devenind o obișnuință. E mai degrabă vorba despre o relație „inefabilă” decât despre una structurată, fără obiective de atins și plan de acțiune. Potrivirea dintre mentor și mentee nu este forțată de un cadrul formal, alegerea dintre cei doi realizându-se neinvaziv.
În cadrul mentoringului formal, responsabilitatea creșterii talentelor duce la implementarea unui proiect, cu proces definit și eventuale obiective. Am văzut o încercare de implementare de acest tip. Atât discipolii potențiali, cât și mentorii (membrii top management) au primit la startul proiectului o prezentare în powerpoint a acestei inițiative de HR. Nu cunosc rezultatele acestui proces, dar personal, ca mentee, deşi am încercat alegerea unui mentor, nu am văzut beneficiile ulterioare ale relației (ba mai mult, cel pe care l-am recunoscut în tot acest timp ca mentor şi cu care aveam o relație deja consolidată nu a fost cel ales în cadrul procesului formal). La prima vedere, poate fi vorba despre o proastă implementare. Cred însă că mentoringul formalizat nu poate da cu adevărat rezultate, pentru că o asemenea relație nu se formează pe baza resurselor alocate de companie, iar conștientizarea beneficiilor unui asemenea proces pentru managerii din organizație nu se realizează potrivit, prin intermediul unui proiect de HR.












