Decalogul imperfectului perfect

Decalogul imperfectului perfect
  1. Stabilește-ți obiective pe care să crezi că le poți duce la îndeplinire!

În momentul în care ne setăm din start ținte îndepărtate, suntem condamnați să eșuăm. O parte din creierul nostru ne va spune în permanență că suntem nerealiști, chiar dacă nu o va face cu glas tare. Și ceea ce ne spunem noi înșine va deveni realitatea noastră. O variantă mai bună este să spargem dezideratul final în repere intermediare și să ne concentrăm pe atingerea lor.

  1. Lasă loc pentru surprize și nu te crampona de plan!

Lumea este într-o continuă schimbare. Este posibil ca scenariul pe care ni-l facem să depindă și de realitatea înconjurătoare, pe care nu o controlăm. Dacă am putea fi suficient de flexibili, ne-am putea adapta pe parcurs. Stă în puterea noastră să o luăm din nou de la început.

6. Compară-te cu tine însuți și renunță la a te compara cu ceilalți!

Vor exista mereu alții care sunt mai buni, mai frumoși, mai deștepți, mai bogați decât noi. Indiferent cine anume suntem sau ce facem, va fi altcineva care ne va depăși. Am putea fie să renunțăm, pentru că nu vom putea fi niciodată ca cel/cea pe care îl considerăm referința într-un anumit domeniu sau am putea să ne străduim în permanență să ne depășim pe noi înșine. Câte un pic în fiecare zi. Nu vom atinge niciodată perfecțiunea, dar vom deveni cea mai bună variantă a noastră.

7. Observă și bucură-te de lucrurile pe care le faci bine!

Avem tendința de a ne critica. Este firesc și necesar, dacă dorim să evoluăm.  O abordare perfecționistă tinde să ne facă să nu vedem ceea ce a fost bine, astfel încât să putem păstra acțiunile corecte și să le repetăm. Dacă ne străduim să vedem doar ce anume am greșit, este posibil să nu fim în stare să observăm și micile noastre reușite. Căutarea permanentă a disfuncționalităților ne poate duce într-o stare de disconfort.

Pentru cazurile grave, există și un exercițiu foarte util pe care eu l-am făcut cândva. Pur și simplu, îmi notam în fiecare zi cel puțin trei lucruri bune sau pe care le-am făcut bine. Eram atât de încrâncenată în perioada aceea, încât vedeam doar ceea ce nu reușesc.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •