Cum poate fi îmbunătățit procesul de recrutare?

Cum poate fi imbunatatit procesul de recrutare?

Probabil că fiecare angajat a fost respins cel puțin o dată atunci când a aplicat pentru un post vacant. Și mulți au avut măcar o experiență neplăcută atunci când a fost vorba despre procesul de recrutare.

Oamenii de la resurse umane își cunosc meseria. Dar, așa cum recunosc chiar ei, lucrurile nu merg întotdeauna cum și-ar dori, iar feedback-ul este important pentru ambele părți. Acest articol se adresează recrutorilor. El vă va oferi o înțelegere mai bună despre așteptările candidaților și vă va ajuta să aflați cum puteți îmbunătăți procesul de recrutare.

Citește și Daniela Lorincz: Departamentul de HR este o necesitate

De ce sunt respinși candidații?

„Recrutarea începe de la a vedea dacă un profil este bun sau nu. Evident că vezi foarte mulți oameni. Unii nu se potrivesc cu job-ul, alții nu se potrivesc cu echipa sau cu managerul. Toate aceste lucruri converg. A fi respins la un interviu nu înseamnă că nu ești bun. Înseamnă că nu te potrivești în ziua aceea, în contextul acela sau că, pur și simplu, mai ai ceva de învățat și de adăugat în competențe,” spune Alexandra Olteanu, antreprenor, fondator All to Know, Consultanță și Training.

Citește și Omul potrivit, la locul şi momentul potrivit

Ce presupune o experiență negativă pentru candidați?

Există o serie de lucruri care pot crea o experiență neplăcută. Statisticile arată că 91,4% dintre angajatori nu au avut nici o întâlnire față în față cu potențialii candidați, ci doar au trimis un mesaj automat prin care au anunțat că s-a primit aplicația pentru un post. Theundercoverrecruiter.com evidențiază cele mai frecvente situații care creează o experiență negativă și cum recrutorii pot îmbunătăți procesul de recrutare.

Comunicare ineficientă: Unul dintre motivele principale care fac o experiență să fie neplăcută pentru candidați este lipsa unui contact adecvat din partea recrutorului – în cel mai bun caz, primesc doar un răspuns automat.

Lipsa de organizare: De multe ori, candidații primesc prea puține sau nici un fel de informații despre cum va decurge procesul de recrutare și care sunt etapele acestuia.

Descrieri vagi în fișa postului: Candidații spun că prezentarea cuprinde detalii foarte puține despre job și nu există informații concrete despre salarii sau beneficii.

Citește și Sfaturi pentru o comunicare eficientă

  •  
  •  
  •  
  •  
  •