Farmaciștii independenți au acum comunitatea lor: Alphega

Alphega aduna sub aceeasi umbrela un numar de farmacii independente

Ce presupune, concret aderarea unei farmacii la această rețea?

Aderarea se face ca într-un club: există o taxă inițială și o taxă lunară. Dar chiar și acum avem o campanie în care taxa inițială de aderare este foarte mică sau chiar zero. Taxa lunară este obligatorie și nenegociabilă. Pentru aceste taxe, farmaciile beneficiază de niște servicii și condiții comerciale favorabile.

Care sunt costurile pentru farmacie și care pentru Farmexpert?

Pentru farmacie, costurile sunt relativ mici, nu reprezintă un efort financiar. Noi cheltuim mai mult, dar avem și beneficii pe măsură.

Care sunt acestea?

Farmaciile membre sunt partenerii noștri principali de afacere, clienții principali. Ei cumpără cel mai mult de la noi, suntem distribuitorul favorit, pentru că se bucură de serviciile noastre, dar și de condiții comerciale foarte bune. Noi obținem de la producător un discount mai mare pe care îl transferăm farmaciei.

Câte farmacii sunt, la ora actuală, parte din proiectul Alphega, în România?

Pentru prima etapă a Alphega în România, aș zice că s-au adunat foarte multe deja: am depășit 550. Dar estimez că, la sfârșitul acestei campanii cu taxe reduse de aderare, vor fi 600.

În ce constă independența farmaciilor?

Business-ul, pur și simplu. Pot ieși când vor (cu o taxă, evident, ca la Brexit, pentru investiția noastră). Ei cumpără cel mai mult de la noi, dar nu sunt obligați, cumpără pentru că le convine. Gradul de independență este influențat de proporția rebrandingului, pentru că putem face rebranduirea completă, dar ei pot opta pentru o rebranduire parțială sau deloc.

Cum are loc afilierea: caută Farmexpert potențiali membri sau vin singuri?

Noi lucrăm și cunoaștem vreo 4.000 de farmacii, în țară. Lucrăm cu ele demult, așa încât procesul de aderare decurge natural: nu caută nimeni pe nimeni. Cine ne cunoaște și vrea să intre, intră.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •