Articol de: Paul Bâru, Regional Sales Manager, Porsche
În timpul studiilor de la Politehnica din Viena, am învăţat că în modelarea matematică, pe un model corect, se pot obţine rezultate eronate din cauza unor variabile care, aparent, au un impact minor.
Nuanţa relaţiei dintre libertate şi responsabilitate este dată, în primul rând, de context, de cadrul organizaţional şi de relaţiile dintre oameni. În condiţiile unei colaborări constructive, care are la bază respectul reciproc, care încurajează o comunicare deschisă şi apreciază performanţa, relaţia este direct proporţională. Cu cât mai multă libertate, cu atât mai mare gradul de responsabilitate. Iar asumarea responsabilității atrage respect, chiar şi în condițiile în care există diferenţe de opinie.
În varianta unei relaţii care nu are la bază o atitudine constructivă, corectă (indiferent din partea cărei părţi), relaţia devine, evident, indirect proporţională. Libertatea este folosită, în cazul cel mai puţin grav, pentru a optimiza efortul personal şi poate duce chiar şi la acţiuni dăunătoare organizaţiei. Doar că, în aceste condiţii, este uşor să vedem un final al colaborării, probabil într-un viitor destul de apropiat.
Relaţia dintre libertate şi responsabilitate are la bază compatibilitatea valorilor unei persoane cu organizaţia pentru care activează şi este întreţinută, în principal, de colaborarea directă cu superiorii.
În cei peste zece ani de experienţă în resurse umane, am întâlnit persoane care nu părăseau organizaţia din loialitate, în primul rând, faţă de şeful direct. Am lucrat pentru directori în multinaţionale care profitau de fiecare ocazie pentru a promova antreprenoriatul, dar şi foarte multe persoane care ar fi pornit pe cont propriu, fără să conştientizeze că le lipseşte pregătirea corespunzătoare. Cred că, pentru a te apuca de antreprenoriat, trebuie să existe o corelare optimă între atitudinea personală, (sprijin) şi resurse.
În absenţa responsabilităţii, libertatea înseamnă, în cel mai bun caz, un hobby!… Timp liber, momente de respiro. Esenţiale, de altfel, din când în când. Suntem responsabili de ceea ce facem. Responsabili faţă de noi înşine, faţă de familie, faţă de cei dragi, faţă de lege şi, evident, faţă de compania în care lucrăm sau avem acţiuni. Ceea ce nu pot să îmi imaginez în lipsa responsabilităţii este performanţa!
Libertatea este un potenţiator al creativităţii, creşte gradul de implicare şi efortul depus pentru companie. Am văzut asta în toate organizaţiile în care am lucrat. Atâta timp cât este acordată în măsura corectă, adică un pic mai mult decât este nevoie, pentru a încuraja dorinţa de dezvoltare personală, libertatea este benefică. În exces, ea poate fi confundată cu dezinteres sau carenţe ale sistemului.
Pe de altă parte, cu cât compania este mai mare, cu atât creşte şi apetitul pentru standardizare, ceea ce afectează inevitabil gradul de libertate al fiecăruia. Persoanele care se grăbesc să îşi ia mai multă libertate se caracterizează, de regulă, ca persoane dominante.
În cazul în care libertatea este folosită constructiv, există riscul major ca persoana să depună eforturi nealiniate direcţiilor strategice. Apar pierderi de efort, timp, resurse sau chiar mai mult, dacă activitatea depusă are vizibilitate în exterior (deficit de imagine, probleme în comunicare etc.).
Al doilea risc, atunci când cineva simte că deţine prea multă libertate, poate să fie demotivarea sa. Se întâmplă des ca libertatea, atunci când este percepută ca fiind prea mare, să fie confundată cu un dezinteres din partea superiorilor sau a colaboratorilor. Riscul acesta poate fi uşor controlat prin măsuri de apreciere a rezultatelor.
Feedback-ul este cel mai bun indicator în calibrarea relaţiei dintre libertate şi responsabilitate: discuţii deschise, exprimarea dorinţelor în ceea ce priveşte gradul de libertate şi evaluarea performanţei pentru evidenţierea gradului de responsabilitate.
