Călin Cavaleru: “Șefii se cred infailibili, cer imposibilul și vor controlul absolut”

Sefii nu stau deloc bine cu manierele. Nu au de ce. Nu-i intereseaza chiar asa de mult ceilalti oameni incat sa se poarte decent.

În calitate de consultant, Călin Cavaleru a lucrat pentru companii din media, industrie, banking, asigurări, auto, retail, oil&gas, IT&C, FMCG și producție publicitară. Anterior, a acumulat o bogată experiență în mai multe firme multinaționale (Rothmans, Kraft Jacobs Suchard, Gallina Blanca), trecând prin toate treptele ierarhice: de la vânzător, la director al regiunii Balcanice responsabil pentru rezultatele din nouă țări.

Toate acestea, dar și faptul că are o viziune destul de critică și adesea, acidă, despre manageri și antreprenori, m-au determinat să-l provoc la o discuție despre “șefi” și stilul lor de a conduce.

Am observat că ești printre puținii consultanți care își permit să folosească termenul de “șef” (de echipă, de companie, de proiect etc.). De ce fugim de acest termen, de vreme ce cu toții îl avem în minte, atunci când vorbim despre o companie?

Îmi vine greu să vorbesc în numele altora, deci nu știu de ce lumea fuge de termenul de “șef”. Eu îl folosesc pentru că exprimă conceptul conducătorului care și-a depășit semnificativ nivelul maxim de competență și nu-i pasă de asta. Nu conștientizează că este o piedică în calea progresului, crede că are o contribuție majoră la obținerea succesului și că este, desigur, indispensabil.

Ce înseamnă “șef”, în accepțiunea ta, de consultant?

Înseamnă un personaj cocoțat pe un nivel ierarhic mai înalt decât ar fi cazul, căruia-i lipsesc niște abilități de management, nu stă prea grozav cu inteligența emoțională, își pune mai mereu interesele personale înaintea celor ale organizației și își dorește controlul absolut. Cam așa arată șeful de astăzi.

Cu ce ar trebui să se ocupe “șeful”?

Depinde mult de obiectivele organizației. În lipsa unui context particular, dacă ne ocupăm mai mult cu teoria și ne gândim la compania ideală, ar putea să:

  • știe un pic de strategie, atât cât să poată aplica ce i se cere de la “Înalta Poartă”, să-și motiveze echipa, să ia la timp și pe cursul corect deciziile mai puțin evidente;
  • lanseze teme clare și să ofere suport celor care nu se descurcă onorabil; să-și ajute oamenii să învețe lucruri noi, să dea feedback de calitate, la timp;
  • dezvolte relații cât mai bune cu subalternii, colegii și șefii; i-ar prinde bine un pic de empatie, ceva abilități de comunicare, capacitatea de a identifica soluții, nu vinovați, multă corectitudine;
  • încurajeze atitudini și comportamente în linie cu valorile reale, nu neapărat cu cele scrise pe pereți; să descurajeze aberațiile, să evite pe cât posibil favoritismele, nepotismele, judecățile cu măsuri diferite.