Perspectivele de promovare într-un domeniu nou

Perspectivele de promovare intr-un domeniu de expertiza nou

Riscurile depășesc beneficiile?

De cealaltă parte, sunt companiile care consideră că aceste promovări într-un alt domeniu de competențe pur și simplu nu au sens. Conform aceastei strategii, JTI nu oferă o astfel de oportunitate tuturor. Ceea ce vor ei este să ofere această oportunitate celor care au capacitatea, abilitatea, setul de abilități și capacități ca să îndeplinească rolul de manager.

Fiind o companie multinațională mare, noi creăm o mulțime de oportunități. Ideea este că acei oameni care își doresc să meargă pe mai multe direcții de competență trebuie să demonstreze cu adevărat că au capacități să o facă în viitor, declară Magdalena Porowska – HR Director România, Moldova și Bulgaria, JTI România

În opinia lor, dacă te duci într-o zonă în care nu ești expert, trebuie să înveți foarte repede, trebuie să ții minte că tu ești managerul, deci ești responsabil pentru o echipă care știe totul mai bine decât tine. Acest aspect poate crea un conflict, uneori, dacă nu ești foarte priceput.

Trebuie să ai abilitatea de bază de a înțelege nevoile oamenilor. Acest lucru este posibil numai în acele companii în care prioritățile și competențele sunt clar stabilite. Oamenii au capacitatea de a decide dacă își doresc cu adevărat să facă această mișcare.

Ea este asociată cu riscuri. Este, de asemenea, important să înțelegem că acest lucru este posibil numai în acele companii care își asumă acest risc și care sunt gata să îl accepte. În alte cazuri, poate fi foarte dificil atât pentru echipă, cât și pentru manager. 

Sau le dublează?

Astfel de companii există și nu sunt puține. De exemplu, Microsoft afirmă că își asumă astfel de riscuri atunci când vine vorba despre a muta oamenii dintr-o zonă în alta. Adina Vidroiu – HR Manager, Microsoft – spune că un aspect important pe care îl urmăresc este potențialul candidatului, abilitatea și aspirația pentru poziții de conducere în cadrul companiei.

Întrucât Microsoft este o organizație foarte complexă, Vidroiu recunoaște că mutările radicale, în special în rolul de conducător, necesită ceva timp, mult efort și multă rezistență. De asemenea, este nevoie de o mare capacitate de a învăța de la alții și de a fi un lider, în același timp.

Facem asta, luăm riscuri asumate. Vrem să investim în oamenii care caută noi modalități de a-și face treaba bine și care caută în domenii noi. 

Așadar, pe cât de multe companii, pe atât de multe abordări sunt ale acestei problematici. Totuși, fiecare dintre acestea sunt de acord cu faptul că schimbarea traiectoriei profesionale atât din punct de vedere al ierarhiei, cât și al domeniului este una dificilă. Trebuie să fie o decizie sigură, asumată și alimentată de competențele potrivite.

Citește și: 3 modalități pentru a-ți impresiona șeful

  •  
  •  
  •  
  •  
  •