Pentru Călin, respectarea regulilor companiei și a legislației în vigoare înseamnă profesionalism, iar acesta se demonstrează în timp și se măsoară într-un portofoliu bogat de clienți și o eliminare a greșelilor de orice fel.
„Aici, o „mișcare“ greșită mă poate costa cariera și licența de trader atât pe mine, cât și compania pentru care lucrez. Clientul mă testează, în prima faza, și orice decizie de investiție este dublată de multă analiză tehnică, în spate. Lipsa timpului, accesul limitat la informații și performanța obținută de-a lungul timpului, îi determină pe clienți să îmi acorde încredere. Comunicarea dintre mine și client stă la baza oricărei investiții și strategii de trading.“
Experiența și încrederea sunt cele care îl leagă de client. Analiza portofoliului și conturarea unei strategii potrivite, conform profilului de risc, sunt extrem de importante. Fiecare poziție de trading este supervizată și aprobată atât de către managerul departamentului de Trading, cât și de către cel de la Risc și Compliance. Trendul de a avea un Wealth Manager nu este o fiță, ci o nevoie a celor care vor randamente mai bune, datorită accesului la produse financiare cu o complexitate mai mare.
La finalul zilei, după 10 ore de muncă, sunt situații în care e nevoie să lucreze și de acasă, pentru că are clienți din lumea întreagă, iar fusul orar e diferit față de Londra. Însă pasiunea pentru ceea ce face îl ține mereu aproape de clienți.












