Sper că nu am câştigat vreodată un client doar pentru că l-am făcut să râdă

Umorul este util si in procesul de negociere

În primul rând, ar trebui să facem diferenţa dintre simţul umorului şi umor. În accepţiunea mea, într-o măsură mai mică sau mai mare, toţi ar trebui să avem simţul umorului, măcar într-o stare latentă. Este o formă de manifestare a inteligenţei, vitală în integrarea socială. Umorul, în schimb, este un har pe care îl au doar unii indivizi. Nu toate persoanele pot stârni voluntar hohote de râs.

Ca afacere în sine, cred că este un business serios, profitabil pentru cei ce produc umor de calitate şi mai puţin profitabil pentru ceilalţi. Am cunoscut oameni care trăiesc din asta şi sunt surprinzător de serioşi în afara scenei.

Pe de altă parte, se foloseşte foarte mult umorul în marketing, apelân-du-se la simţul umorului clienţilor. Se pare că, cel puţin în România, marketingul pe bază de haz are succes. Cele mai virale campanii sunt cele care apelează la umor.

El este util însă şi în procesul de negociere. Un negociator tonic, cu zâmbetul pe buze inspiră optimism şi are mai multe şanse să obţină ceea ce îşi doreşte.

Noi, la Ascendis, suntem traineri, iar în andragogie se poate apela la umor pentru a susţine procesul de învăţare. Un trainer bun are două mari calităţi: stăpâneşte subiectul şi reuşeşte să creeze în sală o atmosferă de acceptare. N-aş putea spune dacă în cadrul Ascendis încurajăm umorul, dar sigur nu-l descurajăm! Încercăm, pe cât posibil, să cultivăm naturaleţea. În mod cert, el poate detensiona o relaţie sau un moment anume, este un tonic psihic. Te ajută să spui adevăruri mai puţin acceptate.

Rolul de „comic de serviciu” este foarte riscant, pentru că denotă un grad de imaturitate. Se întoarce foarte repede împotriva ta. Mai ales dacă nu ai măsură. Umorul poate fi şi sarcastic sau jignitor, dacă îl foloseşti neinspirat. Dar poate fi o armă eficace de seducţie a clienţilor. Personal, nu sunt un individ posac, îmi place să glumesc. Totuşi, sper că nu am câştigat vreodată un client doar pentru că l-am făcut să râdă.

Şi da, în şedinţele care au loc în compania noastră, se râde! Folosit cu măsură, râsul creează un climat plăcut, propice performanţei. Trebuie să avem grijă, totuşi, întrucât excesul de râs poate da senzaţia de neseriozitate.

În ceea ce priveşte autoironia, ea este o formă foarte puternică de influenţare, pentru că te ajută să câştigi autoritate prin sinceritate. Persoanele care practică autoironia sunt credibile şi, prin urmare, îşi pot vinde mai bine ideile.