Cum să gestionezi stresul și epuizarea

Nu fi propria ta sursa de stres.

Stresul și epuizarea nu sunt același lucru. Și în timp ce știm că stresul duce la epuizare, este posibil să controlăm perioadele cu multă muncă, presiune, crize într-un mod în care ne putem proteja de epuizarea emoțională, cinism și de lipsa încrederii în propriile abilități. Cheia este la inteligența emoțională, scrie HBR.

Într-un studiu recent, numit ”Leading Through Burnout”, la care au participat 35 de medici șefi din 35 de mari spitale s-a descoperit că, în ciuda faptului că 69% dintre ei au descris nivelul lor de stres ca fiind sever, foarte sever sau cel mai sever posibil, majoritatea nu sunt epuizați. Iar acest lucru se datorează inteligenței lor emoționale care stimulează mecanismele de adaptare rapidă și previn stările de oboseală cronică.

Faptul că suntem foarte conștienți de noi înșine, una dintre componentele esențiale ale inteligenței emoționale, ne permite să înțelegem sursele frustrărilor și ale stărilor de anxietate și ne îmbunătățesc capacitatea de a răspunde în mod corect la ele. Auto-managementul, o altă abilitate care ține de inteligența emoțională ne permite să rămânem calmi, să ne controlăm impulsurile și să reacționăm în consecință. Abilitățile de management al conflictelor ne permit să ne canalizăm agitația și emoțiile către rezolvarea problemelor și eliminarea sursei care ne incomodează. Empatia, la rândul ei, ne ajută să luptăm cu stresul pentru că atunci când încercăm în mod deliberat să îi înțelegem pe ceilalți ajungem să ținem la ei. Compasiunea, la fel ca multe alte emoții pozitive, poate combate efectele nocive ale stresului.

Ce poți face pentru a controla nivelul de stres și pentru a nu ajunge la epuizare

Oamenii au tendința de a face multe lucruri autodistructive pentru a putea face față stresului – mănâncă mult, consumă alcool, iau suplimente în exces etc. Toate acestea nu fac, însă, altceva decât să-i încetinească și mai mult. Potrivit studiului citat anterior, iată câteva soluții pentru a putea trece mai bine printr-o perioadă încărcată și solicitantă.

  • Nu fi propria ta sursă de stres. Foarte mulți punem presiune enormă pe propria persoană fiind perfecționiști, dorindu-ne să ne atingem obiectivele mai repede. De asemenea, nu știm să ne iertăm atunci când, dintr-un motiv sau altul, greșim. 
  • Recunoaște-ți limitele. Cu cât ești mai conștient de punctele tale slabe și cele puternice, cu atât vei reuși să îți administrezi eforturile mai bine și vei putea să te organizezi mai ușor. De asemenea, este foarte important să ceri ajutor. 
  • Respiră adânc și încearcă să îți relaxezi musculatura atunci când simți că urmează un atac de panică. Documentează-te și depistează care sunt acele comportamente care te liniștesc în situații agitate. 
  • Reevaluează-ți perspectivele asupra situațiilor în care ajungi. De multe ori, stresul este cauzat și de o optică eronată asupra unor probleme. 
  • Pune-te în locul celorlalți pentru a putea câștiga noi perspective asupra conflictelor, atunci când ele apar. 
  •  
  •  
  •  
  •  
  •