Sarcina pe care trebuie să o finalizezi a fost mutată în topul listei de pe calculatorul tău din momentul în care ai intrat în birou, dar totuși, e în acelaşi stadiu ca în zilele trecute.
Ni s-a întâmplat tuturor și este un sentiment extrem de neplăcut. Mai ales când ai dedicat un anumit timp pentru a lucra la un proiect și vezi cum acesta se scurge rapid, fără ca tu să avansezi. Este chiar mai supărător şi îţi poate declanşa stări de anxietate, atunci când ai un termen rigid și rapid care simţi că se apropie de la minut la minut.
Dar, continuând să îţi faci procese de conştiinţă şi să te uiți la monitorul tău, în timp ce îţi spui că ești neputincios nu te va ajuta să îţi îndeplineşti în mod magic sarcina. Sunt destul de mici şansele să devii brusc productiv.
Aşadar, data viitoare când intri în această situație, ia măsuri și încearcă următoarele tactici.
Revino la obiectivul principal și gândeşte-te cum poți ajunge acolo
Când ai început să lucrezi la acest proiect, probabil ai crezut că ai ales cea mai bună abordare. Dar acum, nu eşti sigur cum să avansezi și pari să fii blocat în același proces de gândire. Uneori, munca pe care ai făcut-o este de fapt cea care te împiedică să finalizezi pașii următori. Secretul poate fi în a derula un pic în urmă, sau de a începe totul de la zero.
Întreabă-te: Care este scopul proiectului la care lucrez? Ce anume trebuie să realizez? Apoi, atunci când stabileşti aceste lucruri, evidențiază ce vei face pentru a obține rezultatul dorit.
Vizualizează cum ar putea să arate calea către obiectivul tău și scrie-o, trasează un traseu sau chiar dezvoltă un scenariu care definește obiectivele și rezultatele dorite. Acest sfat poate fi aplicat și la o scară mult mai mică, cum ar fi proiectul pe care eşti blocat.
Fă o plimbare
Potrivit unui studiu al Universității Stanford, doar simplul act de a face o plimbare te poate ajuta să gândeşti într-un mod diferit decât ai făcut-o înainte. Plimbarea deschide libera circulație a ideilor și este o soluție simplă și robustă a obiectivelor de creștere a creativității și activității fizice. Prin urmare, atunci când există o miză pentru generarea de idei noi în zilele de lucru, ar trebui să fie pe listă includerea plimbărilor.
Aşadar, scoală-te de pe scaun și fă niște pași. Când te vei întoarce la birou, sarcina poate părea mult mai ușoară. În plus, această activitate suplimentară te poate ajuta să câștigi orice competiție pe Fitbit.
Și, dacă afară este rece sau pur și simplu nu este o vreme ideală să te plimbi, e în regulă. În timp ce mersul în aer liber vine cu propriile beneficii, cercetătorii au descoperit că mersul pe jos în interior ar fi la fel de util ca o plimbare de câteva ture în jurul blocului.
Citește și Cum poate o mentalitate de creștere să îţi transforme cariera