Articol de: Rodica Nicolae, redactor-sef
Pentru că într-un articol anterior am prezentat noua construcție dedicată farmaciilor independente – Alphega – sub egida Farmexpert, am considerat oportun să avem o discuție și cu unul dintre membrii afiliați, din țară. Vă prezentăm un interviu cu Luminița Mitrea – Manager și Administrator la Farmacia Hipocrat din Constanța, farmacie care s-a asociat acestui proiect din septembrie 2016.
De când dețineți farmacia Hipocrat Plus?
Activitatea de grup în farmacia Hipocrat se desfășoară din 1992 și a continuat în 2003, cu înființarea farmaciei Hipocrat Plus.
La Hipocrat Plus sunteți coacționar? Câte dintre acțiuni le dețineți?
Farmaciile Hipocrat sunt o afacere de familie (eu și fiica mea, care este tot farmacist) și deținem împreună 100% acțiuni.
Câte farmacii sub numele de Hipocrat Plus aveți și unde sunt ele localizate?
Avem două farmacii și amândouă își desfășoară activitatea în orașul Constanța. Cu ambele am aderat la rețeaua Alphega.
Cum considerați că poate rezista o farmacie independentă, în acest mediu competitiv de business?
În contextul actual al pieței, farmacia independentă poate rezista doar afiliindu-se la un grup de alte farmacii. Uniți într-o comunitate de farmacii independente, ne putem păstra standardele de performanță și, totodată, identitatea.
Care au fost motivele afilierii?
Cel mai important aspect care a stat la baza deciziei de a face parte din această comunitate este respectarea independenței noastre și perspectiva ca împreună să fim mai puternici în fața lanțurilor farmaceutice și să putem merge mai departe, pe picior de egalitate cu acestea.
Pe același subiect: Farmaciștii independenți au acum comunitatea lor: Alphega