Povestea familiei Zamfirescu, printre primii industriaşi ai Capitalei, cu parfumuri fine şi aromă de ciocolată

Povestea familiei Zamfirescu, printre primii industriasi ai Capitalei, cu parfumuri fine si aroma de ciocolata

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în România, ciocolata era un produs de lux, venit din Europa de Vest. Delicatesele principale ale romanilor erau şerbetul, dulceaţa şi, într-o oarecare măsură, cafeaua, iar cacaua se folosea încă destul de rar în cofetării. Familia Zamfirescu a intuit nevoia românilor pentru produse rafinate şi astfel a pornit la drum în 1840, mai întâi cu o fabrică de lumânări deschisă în Bucureşti. Astfel, din 1865 produce săpunuri de toaletă, utilizând uleiuri de flori aduse din Provansalia şi, începând din 1898, ciocolată.

Povestea familiei Zamfirescu, printre primii industriasi ai Capitalei, cu parfumuri fine si aroma de ciocolata - 1

Mai aproape de rafinamentul specific franţuzesc, cu lumânări şi săpunuri fine

Povestea de afaceri a familiei Zamfirescu a început în 1840, când Costache Zamfirescu a înfiinţat o topitorie de grăsimi pentru fabricarea lumânărilor şi a amenajat două cazane mici pentru fabricarea săpunurilor de rufe. Cu o afacere de succes care se dezvolta văzând cu ochii, acesta a devenind cunoscut în piaţă drept “Costache săpunarul”. Căutând să îşi extindă afacerea, acesta a cumpărat din Austria câteva maşini moderne de lumânări, care l-au adus în ipostaza de furnizor de produse de iluminat pentru curtea domnească, pentru ministere şi case boiereşti.

Povestea familiei Zamfirescu, printre primii industriasi ai Capitalei, cu parfumuri fine si aroma de ciocolata - 2

“Costache săpunarul” Zamfirescu a fost primul din ţară care a adus saci de stearină pentru fabricarea lumânărilor de calitate superioară. După succesul cu săpunurile de rufe, manufactura din calea Dudeşti a ajuns să fabrice şi săpunuri de toaletă parfumate, esenţele de parfum fiind aduse din Grasse, centrul parfumeriilor din Franţa. În 1865, după dispariţia prematură a lui Costache Zamfirescu, afacerea a fost preluată de către fiul lui mai mare, Toma. Pentru a continua dezvoltarea afacerii familiei, Toma Zamfirescu a plecat în Marsilia, care era centrul european al industriei săpunurilor şi piaţa cea mai mare de desfacere a grăsimilor din ţările exotice. Acesta a cumpărat o întreagă instalaţie de fabrică de săpun şi utilaje pentru fabricarea lumânărilor, extinzând astfel  linia de producţie.

El şi-a asigurat o legătură permanentă cu casele de parfumuri din Grasse şi Clermont Ferrand sau din Grenoble, precum şi cu fabricile de parfumuri sintetice din Germania, care atunci se dezvoltau în ritmul progresului chimiei. Construcţia noii fabrici, concepută şi proiectată la Marsilia, a durat aproape doi ani. La final, afacerea familiei cuprindea: Fabrica mare de săpunuri de rufe, Fabrica săpunurilor de toaletă, Fabrica de glicerină, Fabrica de lumânări şi Fabrica de săpunuri speciale. În perioada 1921—1922, s-a amenajat un nou spaţiu, între fabrica mare şi cea de lumânări, pentru parfumurile de lux, care cuprindea un laborator cu depozitul de parfumuri brute foarte scumpe, de ambalaje de sticlă şi etichete, cu mesele de ambalaj etc. Pentru acea perioadă, era cea mai bine dotată fabrică din ţară.

Citeşte şi Dumitru Mociorniță, antreprenorul-model din perioada interbelică