Articol de: Maria Cristescu, avocat, SCA Ionescu si Sava, membră a Baroului București
Cu privire la prima întrebare, este evident că singurele persoane abilitate, în această situație, în redactarea actului de constatare sunt membrii comisiei de cercetare disciplinară, având în vedere, pe de o parte, actul de numire a acestora pentru desfășurarea cercetării disciplinare și, pe de altă parte, faptul că aceștia sunt cei care au participat la ședința / ședințele de cercetare disciplinară și au analizat faptele aduse la cunoștință cu privire la salariat.
Cu privire la cea de-a două întrebare, atragem atenția că nu este indicată nicăieri în Codul Muncii o perioadă minimă sau maximă a cercetării disciplinare, ci se impune ca întreaga procedură să se desfășoare cu respectarea celor două termene indicate în paragrafele de mai sus, respectiv, ca decizia de sancționare să se emită în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării raportului de cercetare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
- ulterior redactării raportului de cercetare disciplinară
Raportul întocmit de comisia de cercetare disciplinară cuprinde o analiză a faptei / faptelor care au fost aduse la cunoștința sa prin sesizare, a probelor prezentate, precum și a apărărilor aduse de salariat, pe baza cărora comisia stabilește dacă fapta / faptele reprezintă sau nu abatere disciplinară și propune, după caz, aplicarea unei sancțiuni dintre cele limitativ prevăzute de art. 248 din Codul Muncii, respectiv:
- avertismentul scris;
- retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată care nu poate depăși 60 de zile;
- reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
- reducerea salariului de bază şi / sau, după caz, şi a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Astfel, sancțiunea propusă de către comisia de cercetare disciplinară nu are caracter obligatoriu pentru cesionar, fiind atributul noului angajator de a stabili dacă își va însuși raportul și va aplica sancțiunea indicată în cuprinsul acestuia sau dacă va decide să dispună o altă sancțiune.
