Umorul în afaceri – de la o stare bună la bunăstare

Primul exemplu de folosire subtilă și eficientă a umorului l-am întâlnit vizitând sediul uneia dintre companiile-client. Un culoar întreg care ducea către zona de birouri era pavoazat cu ceea ce, la prima vedere, părea a fi o expoziție de caricaturi. La o observație mai atentă, am descoperit că fiecare caricatură comunica cu ironie și umor valorile promovate intern. Opusul valorii comunicate era reprezentat caricatural și ironic, obținându-se astfel un efect subtil invers: umorul valorizase exact faptul dorit. Într-o cultură care are tendința să pună la îndoială mesajul și comunicarea formală și unde „a cârcoti” este un talent care se propagă între generații, folosirea umorului ca vehicul de comunicare oficială mi s-a părut a fi un act de curaj. În timp, am aflat că era și eficace, dar și sustenabilă,  oferind înțelegere facilă, dar și memorabilitate.

Exemplul dat demonstrează că umorul poate fi folosit ca o modalitate de comunicare internă într-o organizație.

Umorul poate coexista fericit cu seriozitatea

Paradoxal în acest context este faptul că tocmai ceea ce face uneori ca umorul să fie eficace în comunicare (aspectul cultural) generează barierele care au tendința să oprească folosirea umorului. Mă refer la faptul că, de multe ori, umorul este asociat cu lipsa de seriozitate. În consecință, orice demers cu obiective serioase și importante riscă să sufere de o cenzură nedreaptă și contraproductivă. Umorul, în opinia mea, nu exclude automat seriozitatea. Ca orice lucru pe lumea asta, orice exces poate dăuna, dar de la a exagera cu el până la a-l elimina, rămâne o zonă consistentă în care contează adaptarea și dozajul.

Îmi aduc aminte cum am realizat prima oară că umorul poate coexista fericit cu seriozitatea. Secția de urgențe a unui spital poate fi asociată cu multe, dar în nici un caz cu lipsa de seriozitate și gravitate. Mama, care lucra ca asistentă medicală la urgențe, îmi satisfăcea curiozitatea de a-mi povesti ce face ea la serviciu, despre cum se întâmplă lucrurile într-o secție de urgență a unui spital. Am descoperit în povestirile ei, cu surprindere la început, nu numai că umorul nu lipsea din acel cadru, dar că era chiar un element-cheie pe care unii doctori îl foloseau pentru a ajuta echipa să gestioneze stresul, pentru a ajuta pacienții în cazurile în care aceștia erau conștienți și pentru a crea o atmosferă productivă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •