Despre seducţia, înţelegerea şi îmblânzirea furiei

Am lucrat deseori cu oameni care recunosteau ca se simt coplesiti de furie

Există oare oameni care nu se înfurie? Care nu îşi pierd capacitatea de a privi calm în jurul lor atunci când lucrul de care au cea mai mare nevoie nu se întâmplă? Care nu îşi pierd cumpătul atunci când cer, în diferite moduri, celor cu care lucrează, să colaboreze constructiv, iar aceştia par că se află în altă dimensiune, neînţelegând nici stringenţele businessului, nici perspectiva unui proiect ratat?

O altă întrebare care mă frământă este: de ce întâlnim atât de des manageri furioşi, pentru care lucrurile par atât de simple, şi care nu înţeleg de ce ar trebui explicat totul „ca la clasa întâi” celor care sunt plătiţi să se ocupe de lucrurile care li se cer?

Cred că am început aceste rânduri lansând multe semne de întrebare. Poate ar fi util să fac un pas înapoi şi să spun că am lucrat deseori cu oameni care recunoşteau că se simt copleşiţi de furie într-un moment sau altul. Aceştia mi-au mărturisit că nu se simţeau confortabil în acea stare, dar că erau pur şi simplu depăşiţi şi, pentru că timpul era un lux prea mare, aveau adesea faţă de oamenii din echipă atitudinea „just do it!”. Acest lucru nu ducea, în final, la nici o îmbunătăţire sau rezolvare. Iar situaţii de acest fel apăreau mereu.

Cum putem învinge provocările agresivităţii?

Privind furia ca pe un paravan, nu o dată m-am întrebat ce se ascunde în spatele ei: poate frica sau umilinţa, respingerea sau neputinţa, nedreptatea sau orice altă nevoie neîndeplinită. Nu putem generaliza, pentru că situaţiile şi, mai ales, persoanele sunt unice în diversitatea lor. Un lucru, însă, este clar: atunci când această emoţie pune stăpânire pe o persoană, trăirile, cuvintele, faptele, toate pot scăpa de sub control, iar urmările pot fi dezastruoase.

În literatura de specialitate, există multe metode care oferă posibilitatea de a te antrena şi, în final, de a rămâne deasupra uraganului de sentimente sau reacţii din spectrul furiei. Fie că este vorba despre comunicare non-violentă (Marshal Rozenberg), comunicare eficientă (Thomas Gordon), comunicare relaţională (Jaques Salomé) sau despre orice alt instrument de autocunoaştere (NLP, AT, psihanaliză), primul pas este să acceptăm că acest sentiment este creat de propria persoană şi nu este indus sau generat de nimeni din exterior. El reprezintă doar o rutină a modului de a funcţiona. Cu cât acest program mental rulează de mai mult timp în economia noastră psihologică internă, cu atât este nevoie de mai mult pentru a-l dezinstala. Nu există nici soluţii miraculoase, nici scurtături.

Cel mai elocvent caz în acest sens este unul cu care am lucrat chiar recent. Unul dintre executivi se întreba de ce oamenii nu gândesc şi de ce nu le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor, la nivelul organizaţiei. În exemplul despre care vă povestesc, părea normal ca membrii echipei să nu gândească priorităţile în termenii şefului lor; dar ideea nepăsării lor era, desigur, o exagerare. Sigur este că există o diferenţă mare între cum se reflectă consecinţele şi riscurile unui proiect în vârful piramidei şi cum sunt ele percepute pe nivelul inferior ierarhic.

Pe de altă parte, indiferent de locul unde ne situăm, calea de cunoaştere şi rezolvare a problemelor legate de furie este aceeaşi: totul pleacă de la centrarea pe propria persoană, fie că vorbim despre ascensiunea în carieră, fie despre cei aflaţi la vârf.

În cazul amintit, însăşi problema managementului trebuia redescoperită în termeni de acceptare, recunoaştere, descifrare şi descoperire a unor alternative de acţiune.

Ce ne atrage la starea de furie?

Poate este bine să nu uităm şi să acceptăm un detaliu semnificativ al emoţiilor agresive: ele pot furniza, uneori, un ocean de energie, multă mobilizare, în ciuda consumului enorm de rsurse şi a efectelor sale distructive. Acest avantaj paradoxal poate crea adicţie faţă de astfel de sentimente. Pe lângă acest aspect, nu putem nega existenţa altor beneficii ascunse: jocul de putere, furnizarea de motive pentru un conflict ulterior sporit, mai intens, şi asa mai departe.

Aceste realităţi emoţionale nu sunt tocmai confortabile, uşor de acceptat faţă de noi înşine, dar sunt chestiuni pe care le-am constatat şi analizat în urma interacţiunilor cu cei cu care lucrez.

Aş vrea să spun că furia distruge, dar nu s-a spus deja asta? Astfel că, mai bine, închei menţionând importanţa a două alte semne de întrebare: „cât de folositoare ne poate fi furia?” şi „cum o putem îmblânzi?”

Există, pe lângă perspectivele mai ample enunţate mai sus, şi altele care constituie practici mai restrânse: metoda respiraţiei profunde sau tehnicile de relaxare. Un aspect fundamental este să găsim metoda potrivită şi prietenoasă pentru noi înşine. Şi, desigur, nu în ultimul rând, este esenţial să perseverăm, să nu ne dăm bătuţi atunci când ne asumăm „îmblânzirea”, cu sau fără ajutorul unui antrenor.

Alte articole scrise de către Lilia Dicu: Cum ieşim din zona de confort în mediul de business?