Tendințe 2014 – Octavian Pantiș: Un şef nerespectuos este părăsit rapid, când îi e lumea mai dragă

Un sef nerespectuos este parasit rapid, cand ii e lumea mai draga

2014 se anunță a fi un an al revenirii economiilor europene, chiar și a celei românești. Publicația The Economist, de altfel, a prezis pentru anul viitor o creștere a PIB-ului din România de 3.3%.

În acest context, am decis să luăm la întrebări câțiva specialiști din mai multe domenii, de la marketing și management, până la IT și recrutare. I-am rugat pe fiecare să ne ofere propriile predicții pentru 2014, să ne spună care vor fi, din punctul lor de vedere principalele tendințe, la nivel general, în economie, dar și specific, raportat la domeniile lor de activitate.

Octavian Pantiș, Managing Director, TMI România ne-a vorbit despre ce cerințe aduc tehnologia, caracteristicile noilor generaţii şi contextul  pentru manageri:

1. De la Tell la Ask

Managerul care continuă să împartă sarcini în stânga şi în dreapta, bazându-se pe propriile experienţe sau opinii şi tratându-i pe subalterni ca pe nişte roboţei este un manager nu numai demodat, ci şi tot mai ineficient. Subalternii au adeseori mai multă informaţie despre o anume problemă decât şeful. Au idei şi, spre deosebire de şef, care trebuie să acopere o paletă mai largă de probleme, zona lor de responsabilitate este mai precisă şi îi pot dedica mai mult timp.

Şefii eficienţi de azi şi, mai ales, de mâine, se bazează pe contribuţia oamenilor lor, sunt gata să-i lase să încerce lucruri şi îşi valorifică experienţa sub formă de întrebări. Acest stil de conducere este mai motivant pentru oameni, îi dezvoltă mai mult şi duce, în final, la soluţii mai bune.

2. De la program fix la program flexibil

Dacă acum companiile doar tolerează iniţiativele unora de a lucra după un program variabil şi puţini manageri stimulează cu adevărat flexibilitatea în lucru, fără să tot bombăne pe ici pe colo, tendinţa de a lucra după un program variabil şi de a fi monitorizat pentru rezultate, nu pentru activităţi sau prezenţă, este tot mai puternică.

Cu excepţia fabricilor, a magazinelor şi a unor zone în care programarea este esenţială, în celelalte companii, oamenii pot lucra după un program variabil, îşi doresc acest lucru, iar criteriul flexibilităţii devine unul tot mai important în păstrarea sau alegerea unui loc de muncă.

3. Respect

Nu mulţi, dar există încă oameni care au impresia că dacă sunt şefi, pot întârzia la şedinţele cu oamenii lor, îi pot ironiza tot timpul, îi pot ruga să le aducă o cafea sau un document de la imprimantă şi, mai grav, pot abuza la discreţie de timpul oamenilor lor, întrerupându-i, cerându-le să-şi verifice e-mailul din cinci în cinci minute sau dându-le de lucru, de azi pe azi, la ora 18.

Oamenii s-au cam obişnuit cu ceea ce numim “criză”, nu mai suntem în 2009 sau 2010 ca să ţină cu dinţii de un job oricât ar fi de stresant, doar pentru că au nişte rate de plătit. Oportunităţile au reînceput să apară, mai ales pentru oamenii pricepuţi, iar un şef nerespectuos este părăsit rapid, când îi e lumea mai dragă. Reţinerea oamenilor buni necesită, pe lângă cele două puncte de mai sus, un salariu stimulator şi o atmosferă de respect.