Etapele formării echipelor

Etapele formării echipelor

O veche zicală din popor spune că “unde-s mulţi, puterea creşte”. Cu toate acestea, avantajele de a fi în mijlocul unui grup cu care împărtăşeşti obiective şi idealuri comune nu par a fi evidente oricui de la prima vedere.

Katzenbach şi Smith susţin că echipa reprezintă un număr mic de oameni cu aptitudini complementare, dedicaţi unui scop comun, unor obiective de performanţă şi unei abordări faţă de care se simt reciproc responsabili.

A face parte dintr-o echipă, ca grup structurat şi ordonat, a te integra eficient şi a te simţi confortabil într-un astfel de context presupun o anumită deschidere şi disponibilitate (emoţională, valorică, profesională, socială, culturală). Deşi suntem în mod natural fiinţe sociale, apartenenţa la un astfel de mediu poate fi dificilă, poate produce disconfort, ne poate face să ne simţim inadaptaţi, alienaţi, demotivaţi. Aceasta pentru că o echipă presupune şi existenţa conflictelor, a tensiunilor, a diferenţelor de opinii. Pentru a putea folosi echipa ca instrument eficient şi confortabil al realizării obiectivelor, este nevoie de conştientizarea faptului că şi ea, ca organism colectiv, trebuie să treacă printr-un proces de evoluţie. Echipa este dinamică, vie. Ea ne poate duce acolo unde avem nevoie în funcţie de felul în care ştim să creştem în şi odată cu ea.

Etapele dezvoltării echipelor

Psihologul Bruce Tuckman a oferit, în 1965, un model al dezvoltării grupului ca echipă, extrem de popular şi foarte utilizat astăzi. Cercetătorul susţine că etapele de maturizare ale acestuia sunt necesare, dar şi inevitabile pentru dinamica firească a procesului.

Formarea: Este etapa în care echipa se întâlneşte pentru prima dată şi membrii se cunosc între ei. Nu se pot baza unii pe alţii, deoarece nu sunt siguri de forţele şi abilităţile fiecăruia. De aceea, fiecare caută informaţii despre ceilalţi coechipieri, se interesează despre background-ul lor şi mai ales despre experienţa pe care o au în tipul de sarcină care le-a fost distribuită. Tot acum, membrii componenţi ai echipei încearcă să-şi clarifice care sunt aşteptările externe în legătură cu munca echipei şi să-şi stabilească regulile care vor influenţa modul de lucru. Fiind un stadiu incipient, participanţii sunt destul de precauţi în a divulga informaţii. Cea mai importantă sarcină în această etapă este stabilirea clară şi de comun acord a obiectivelor pe care echipa le are de îndeplinit.

Furtuna – Etapa de agitaţie: Echipa încearcă să-şi înţeleagă rolul şi responsabilităţile. De multe ori, membrii pun sub semnul întrebării relevanţa şi practicabilitatea sarcinii impuse. De aceea, apar conflicte între indivizi şi subgrupuri, această etapă fiind caracterizată de competiţie şi conflict în cadrul relaţiilor personale şi de organizare, la nivelul funcţiilor legate de sarcini. Ies la suprafaţă tensiuni latente, indivizii au manifestări intense şi susţin opinii contrare. În acelaşi timp, acest stadiu se caracterizează şi prin onestitate şi deschidere spre rezolvarea conflictelor. Indivizii trebuie să cedeze mai mult, să-şi modeleze ideile, sentimentele, atitudinile, pentru a se potrivi organizării grupului. Liderul echipei va juca un rol important, el trebuind să aplaneze neînţelegerile, pentru a obţine concentrarea participanţilor pe îndeplinirea obiectivelor comune. Tot el va stabili rolurile fiecărui membru al echipei şi va crea strategii pentru rezolvarea conflictelor.

Normarea: În această etapă are loc rezolvarea conflictelor, iar echipa începe să abordeze sarcinile de lucru prin prisma unei cooperări pozitive. Relaţiile interpersonale sunt caracterizate de coeziune. Acum apar planurile, se stabilesc standardele şi sunt acceptate normele şi modurile de lucru referitoare la comportamentul individual şi colectiv. Echipa apare ca o reţea de sprijin reciproc între membrii ei. Se cunosc deja punctele tari şi punctele slabe ale fiecăruia, iar colectivitatea, în întregul ei, caută să compenseze lipsurile existente la nivel individual. În acest fel, se formează acel spirit de echipă – oamenii împărtăşesc sentimentul de apartenenţă la echipă. Membrii echipei sunt implicaţi în recunoaşterea activă a contribuţiei fiecăruia în muncă. Totodată, apare şi este întreţinută noţiunea explicită de colectivitate, prin aceasta rezolvându-se problemele atât la nivel individual, cât şi de grup. Funcţia cea mai importantă la nivelul sarcinii pe care o are echipa de rezolvat este fluxul informaţional între membrii grupului. Aceştia împărtăşesc sentimente şi idei, solicită şi dau feedback şi totodată încep să cerceteze şi să întreprindă acţiuni legate de sarcina pe care o au de rezolvat. Acum împărtăşesc un sentiment de mulţumire: acela de a aparţine unui grup eficient. Această etapă poate fi percepută ca fiind una foarte confortabilă şi de aceea există pericolul potenţial ca membrii să se teamă de destrămarea grupului în viitor şi să se opună la orice fel de schimbare. De asemenea, datorită coeziunii tot mai strânse a membrilor echipei, există riscul ca aceştia să creeze în cadrul organizaţiei aşa-zisul “stat în stat”. De aceea, este obligatoriu ca, în această etapă, normele interne ale echipei să fie puse în concordanţă cu cele ale organizaţiei, în vederea funcţionării şi relaţionării eficiente a celor două entităţi.

Etapa de funcţionare: Nu toate grupurile ajung în această etapă. Dar, în cazul celor care ajung, se remarcă profunzimea şi calitatea relaţiilor interpersonale, ce duc la o interdependenţă adevărată între indivizi. Acum se pot vedea rezultatele date de concentrarea constructivă a energiei asupra sarcinii de rezolvat. Colaborarea între membrii echipei este productivă, iar structura de lucru stabilită este foarte eficientă. Rolurile fiecărui membru, precum şi autoritatea conducătorului se ajustează în mod dinamic, potrivit nevoilor individuale şi celor de grup, nevoi aflate într-o permanentă schimbare. În antiteză cu etapa a doua, în care o mare parte din energia grupului era irosită pe opunerea de rezistenţă, pe menţinerea unei stări de competiţie şi de conflict între indivizi, etapa de acum, a patra în procesul de formare şi dezvoltare a echipelor, se caracterizează printr-un efect de sinergie a resurselor individuale şi de canalizare a acestora către atingerea obiectivelor. Obiectivele, gradul lor de atingere, precum şi metodele prin care se realizează acest lucru sunt evaluate periodic, atât la nivel de grup (echipa primeşte feedback de la alte echipe, de la organizaţie, de la managementul organizaţiei), cât şi la nivel individual (colegii de echipă îşi acordă feedback între ei). Membrii echipei au devenit siguri de sine şi, în cele mai multe cazuri, grupul nu mai are nevoie de aprobări ale soluţiilor găsite pentru rezolvarea sarcinii comune. Există sprijinul necesar rezolvării problemelor, iar accentul cel mai mare cade pe realizări şi productivitate. Membrii grupului îşi susţin reciproc eforturile, realizând că această interdependenţă este esenţială în vederea creşterii capacităţii de a-şi atinge obiectivele. Este etapa în care putem spune că echipa a atins un grad ridicat de eficacitate şi eficienţă.

Întreruperea activităţii: Există echipe care ajung la acest stadiu fără să treacă prin toate celelalte etape anterioare, în sensul că îşi întrerup activitatea prin destrămare, deoarece membrii importanţi pleacă şi proiectele majore sunt întrerupte. Însă, atunci când această etapă intervine firesc în activitate, prin atingerea scopului pentru care echipa a fost constituită, se poate vorbi de o întrerupere planificată, care cuprinde recunoaşterea participării la echipă şi a realizării sarcinii pentru care aceasta a fost constituită. Este un prilej ca membrii echipei să-şi ia la revedere personal. Această ultimă fază a fost introdusă ulterior de către Tuckman, în 1977.

Cum se construieşte o echipă?

Cercetătorii Salas, Rozell, Mullen & Driskell au realizat, la sfârşitul anilor ’90, o analiză privind construirea echipelor. Aceasta a ţinut cont de patru criterii (componente).

Stabilirea scopurilor: în acest caz, accentul cade pe stabilirea obiectivelor şi dezvoltarea scopurilor individuale şi ale echipei. Membrii echipei încep să se implice în planificarea acţiunii de a identifica anumite căi necesare atingerii obiectivelor.

Relaţii interpersonale: este deosebit de importantă creşterea abilităţilor de a lucra în echipă (sprijin reciproc, comunicare, împărtăşirea trăirilor emoţionale). Membrii echipei dezvoltă încredere unul în celălalt, dar şi în echipă.

Clarificarea rolurilor: este subliniată creşterea comunicării între membrii echipei în ceea ce priveşte rolurile în cadrul echipei. Membrii echipei îşi îmbunătăţesc înţelegerea privind rolurile şi datoriile proprii şi ale celorlalţi.

Rezolvarea problemelor: se evidenţiază identificarea problemelor majore referitoare la sarcinile din interiorul echipei. Membrii echipei sunt mai implicaţi în planificarea activităţilor şi în implementarea soluţiilor pentru a identifica probleme şi a evalua soluţii.

(Foto: carterse, www.flickr.com)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •