Articol de: Rodica Nicolae, redactor-sef
Nu sunteți la prima prezență în țara noastră. Ați reușit să vă faceți o părere despre mediul de afaceri românesc, despre managerii și antreprenorii români? Cum sunt ei?
Este o întrebare foarte interesantă. Majoritatea oamenilor de afaceri din România sunt foarte bine educați și tind să aibă o orientare foarte analitică asupra domeniului de afaceri. Am mai observat că, dată fiind natura lor mai degrabă conservatoare, românii tind să fie și foarte bine disciplinați. În raport cu simulările efectuate în anumite țări latine și în cele mediteraneene, cele realizate în România sunt mult mai calculate, mai atent gândite și mai puțin haotice.
În sprijinul informațiilor de mai sus, vin trei opinii luate la cald, de la câțiva participanți la simularea Interact.
Georgiana Gioabă, Training&Development Manager, Farmexpert: “Astăzi, am avut șansa să capăt o perspectivă mai largă asupra business-ului, în general, și să înțeleg mai bine strategia de vânzări. Mi-am dat seama, totodată, cât de sensibilă este decizia într-un context aflat mereu în mișcare. Nu în ultimul rând, am realizat că nu ajunge să fii lider: ceea ce contează este leadershipul etic!”.
Cristina Oțet, Insurance Consultant: “Pentru mine, simularea a fost o lecție de business susținută de profesioniști în domeniu, de la care am învățat cum să construiești și să dezvolți o afacere sănătoasă, ținând cont de cele „7 Business Wonders of the World”. Este un program de learning benefic pentru organizațiile în care se dorește o dezvoltare sustenabilă și solidă prin cultivarea cunoștințelor angajaților din diverse departamente, astfel încât efortul lor să aducă un plus de valoare în organizație. Cu siguranță, voi aplica cele învățate astăzi în activitatea mea.”
Bogdan Tudorache, Senior Financial Analyst, Luxoft „Simularea de afaceri de la Interact este foarte realistă, cu negocieri dure, care te solicită la maximum și te învață care este rolul fiecărei funcțiuni în totul unitar al unei companii. Mi-a plăcut perspectiva de ansamblu asupra indicatorilor financiari și faptul că am concurat cu alte echipe ale căror strategii au fost diferite. A fost interesant de observat că luam decizii diferite bazate pe aceleași presupuneri.”












