Omul demis de inteligența artificială

dispozitivele electronice pe care le folosim astazi contin o forma sau alta de inteligenta artificial

Când, în 1997, computerul Deep Blue l-a învins pe campionul mondial la șah, Garry Kasparov, părea că inteligența artificială a ajuns într-o etapă în care poate depăși omenirea. Această victorie, minimalizată de către unii specialiști ai șahului pentru neobișnuit de slaba mutare a maestrului din deschiderea jocului șase, atestă dificultatea de a asocia inteligența cu mașinile. În fapt, era semnalul transformării sociale care își mărește continuu viteza și influența, astăzi. Un avans al tehnologiei care pune în discuție capacitatea procesării de informații și luării de decizie a minții umane.

Dincolo de progresele tehnologiei, precum machine learning și deep learning, ceea ce îi preocupă pe specialiști este impactul pe care deplina dezvoltare a inteligenței artificiale îl poate avea asupra societății. Deoarece zonele de impact sunt multiple, merită menționate principalele două dintre acestea, în funcție de magnitudea fiecăreia dintre ele.

  1. Mediul de afaceri

Statisticile despre inteligența artificială în afaceri și tehnologie se schimbă rapid. Fie că este vorba despre efectul inteligenței artificiale asupra startup-urilor sau investițiilor, fie despre robotică, Big Data, asistenți virtuali, prezentarea pieței sau căutare și recunoaștere vocală, statisticile oferă o mai bună înțelegere a stadiului actual de dezvoltare a inteligenței artificiale și a domeniului său de aplicare.

Așadar, până în 2025, piața globală a inteligenței artificiale este estimată să atingă 60 miliarde de dolari. Datorită inteligenței artificiale, PIB-ul global va crește cu 15,7 trilioane dolari, în timp ce la nivel de companie poate crește productivitatea cu 40%, potrivit Accenture. Aproximativ 75% dintre dispozitivele electronice pe care le folosim conțin o formă sau alta de inteligența artificială. Potrivit Google, în 2020, roboții vor fi suficient de inteligenți ca să glumească și chiar să flirteze. De la povestirile despre roboți scrise de către Isaac Asimov, până la roboții zilelor noastre, tehnologia convertește imaginația în realitate.