Invizibil, incompetent sau dezinteresat

reputatie

Este alegerea ta cum îți clădești, consolidezi și comunici identitatea, realizările sau viziunea, pentru că tot tu vei fi cel care va suporta consecințele felului în care ți-ai gestionat renumele.

Poți să ajungi, pe mâna ta sau din neatenție și nepăsare, să fii cunoscut drept arbitrul-brichetă, șeful care nu vede nici o oportunitate, juristul antisocial care a ajuns CEO din greșeală și-și conduce, senin, firma la faliment, satrapul care concediază femei însărcinate sau managerul super-erou care-și pune în practică viziunea îndrăzneață, înfruntând orice obstacol și însuflețindu-și coechipierii. Depinde numai de priceperea și implicarea ta!

Reputația, cea care există și dacă te ocupi de ea și dacă o lași în plata Domnului, este responsabilă pentru veniturile mai mari sau mai mici pe care le realizezi, pentru timpul mai lung sau mai scurt în care-ți găsești un nou job, pentru calitatea partenerilor care sunt dispuși să lucreze cu tine sau pentru ușurința cu care ești capabil să valorifici piețe și produse noi.

În zilele noastre, când informația este disponibilă peste tot, când avem la îndemână o mulţime de mijloace de a o sorta rapid, când putem discuta imediat cu oameni din cele mai diverse domenii de competență, când înțelegem că a împărtăși experiențe sau cunoștințe este benefic pentru toată lumea, cei care aleg să nu-și promoveze brandul personal au aceeași șansă de succes ca struțul ce-și bagă capul în pământ și speră că nu va fi observat.

Posibile modele de reputaţie

Pregăteam împreună cu un grup de prieteni o vacanță în afara Bucureștiului. Cineva a găsit o pensiune de vis. Destul de aproape, liniștită, cu priveliște, camere mari și luminoase, promisiuni de mâncare bine gătită, cu ingrediente provenite din gospodăria omului. Aproape prea frumos ca să fie adevărat… Apoi, altcineva din grup a avut inspirația să caute pe net ce spun cei care au fost deja acolo despre experiența avută. Așa am aflat, rapid și ușor, că mai mulți turiști considerau (oferind exemple) gazdele ca fiind agresive, nepoliticoase, superficiale, îngălate și enervante. A fost suficient ca să scoatem imediat această opțiune din calcul.

A fi un lider formal al organizației nu-i deloc totuna cu a fi faimos, cu a fi o persoană providențială, conducătorul drept, cinstit, vizionar sau domnul „nimeni”, managerul nehotărât, șters, lipsit de personalitate, indecis și absent. Poți chiar să capeți renumele, deloc dezirabil, de „omul negru”, șeful obsedat de control, inflexibil, autoritar, care trăiește în lumea lui populată doar de subordonați obedienți și lipsiți de personalitate.

Presupunând că ai decis să ții strâns hățurile brandului tău personal de conducător de firmă, să nu-l mai lași fie la voia întâmplării, fie în seama prietenilor, a dușmanilor sau a celor cu care aceștia comunică live sau în social media, este util să te asiguri că:

Ți-ai definit o strategie reală.

Știi exact cine ești, încotro te îndrepți, ce te va face să câștigi. Ai o viziune precisă pe care o faci cunoscută prin mesaje clare. Nu-ți modifici scopul odată cu schimbarea sezonului. Te străduiești să fii autentic, să aduci valoare acolo unde te pricepi cu adevărat. Ți-e clar ce nu vrei să faci, cu cine nu-ți propui să lucrezi, care sunt compromisurile prea costisitoare, cumetriile sau asocierile care nu te reprezintă. Refuzi, atunci când este cazul, indiferent cât de atractive par recompensele materiale sau de altă factură – ego, putere, ideologie. Demonstrezi că ai coloană vertebrală și că te pricepi să o folosești.

Ai stabilit niște obiective precise,

le urmărești atent progresul, îți propui să le atingi într-un orizont de timp previzibil. Ferește-te să măsori indicatori care reprezintă doar aiureli ce-ți mângâie egoul fără să-ți aducă alte beneficii sau să te ajute să iei decizii utile în timp real!

Știi care este audiența cu care vrei să comunici

și unde o găsești. Ai suficientă maturitate să înțelegi că nu poți ignora nici clientul intern, nici clientul extern. Șefii sau investitorii tăi sunt importanți și nu pot fi neglijați. La fel sunt și partenerii, furnizorii, competitorii, cei ale căror păreri au greutate în industrie sau în comunitate. Ești pregătit să-ți transmiți mesajul fiecărui grup interesat într-un limbaj adecvat, răspunzând cât mai corect, rapid și complet nevoilor exprimate de cei pe care vrei să-i ajuți.

Ai timpul și energia necesare să-ți faci relații

utile pentru atingerea obiectivelor tale de performanță, imagine sau reputație. Asta nu înseamnă să ceri business, favoruri, recomandări în primele 30 de secunde în care ai întâlnit un necunoscut sau la primul „like” primit pe o rețea de social media, ci să-ți asculți cu atenție interlocutorul, să oferi primul fără să ceri nimic în schimb, să eviți să te dai mare și tare sau să-ți demonstrezi omnisciența. Să mergi la evenimente, să vorbești în public când ești solicitat, să fii prezent în social media!

Respecți valorile, principiile călăuzitoare, reperele morale

care te definesc, te reprezintă și-ți ghidează deciziile. Pe parcursul incursiunilor de networking sau al discuțiilor din social media în care te implici, vei fi nevoit să exprimi un punct de vedere în situații mai puțin clare, să-ți dai cu părerea în dezbateri înflăcărate sau să răspunzi unor oferte aflate în zona gri a eticii sau moralității. Ce vei spune, cum vei reacționa în aceste cazuri controversate va fi consemnat undeva, îți va influența reputația și, prin urmare, are sens să fie în linie cu principiile pe care le susții declamativ, dacă vrei să fii perceput ca o persoană demnă de încredere.

Te asociezi cu oameni, evenimente, publicații, organizații profesionale

care te reprezintă, au legătură cu identitatea ta, cu interesele tale, cu valorile și principiile care te călăuzesc. „Cine se aseamănă se adună”, spune proverbul, așa că ai grijă cu cine te afișezi, ca să nu-ți bușești imaginea printr-o alianță nepotrivită.

Construirea unei reputații solide și menținerea ei nu sunt o probă de viteză, ci de rezistență. Când ești în fruntea organizației, felul în care gândești, acționezi, îți exprimi sentimentele, povestești sau relaționezi cu oamenii devine reprezentativ pentru tine, cu pași mici. Suspiciunea celor care te urmăresc se vindecă greu, așa că punctele tale tari sau slăbiciunile tale îți vor fi definitiv atribuite abia după ce le vei confirma în mai multe rânduri, pentru că nimeni nu se grăbește să te așeze pe un raft sau pe altul înainte de a avea dovezi solide că acolo ar trebui să stai.

Mulți executivi proeminenți în organizațiile lor, de la care m-aș aștepta să înțeleagă beneficiile unui brand personal puternic, ale reputației, ale creării  unei imagini consistente, măcar în comunitățile importante pentru ei, dacă nu chiar în fața publicului larg, nu-și bat capul mai deloc să se promoveze. Apelează la diverse pretexte puerile de tipul „nu am timp”, „n-aș vrea să mă expun”, „o să mă ocup de asta când mai termin cu urgențele”, ca să amâne la nesfârșit inițiativele de branding care i-ar ajuta să aibă, cu timpul, rezultate notabile, greu sau imposibil de atins pe altă cale. Această abordare îi face să pară fie invizibili, fie incompetenți, fie total dezinteresați. Asta vrei și tu să transmiți?

Calin Cavaleru

Călin Cavaleru, Managing Partner, HTDI Consult

Călin este autor, speaker și consultant. Activează în business-ul privat încă din 1991. Simplifică viața conducătorilor de echipe și companii prin tehnici de gândire rațională. Fiind specialist în optimizarea funcționării organizației, își ghidează clienții spre cele mai simple, ieftine și durabile soluții. Călin a lucrat pentru companii din media, producție, banking, asigurări, auto, retail, oil&gas, IT&C, FMCG și producție publicitară, ca trainer pentru echipele de conducere, mentor sau coordonator de proiect.

instagram linkedin twitter google-plus facebook