Cum reuşesc anumiţi manageri să câștige respectul şi aprecierea unei noi echipe

Cum reusesc anumiti manageri sa castige respectul si aprecierea unei noi echipe
  1. Suflecă-ți mânecile (și începe munca)

Primele impresii într-adevăr contează, iar oamenilor le place să știe că şefului lor îi pasă. Nu îţi fie frică să îţi sufleci mânecile și să ajuți echipa atunci când se află sub presiune și poţi face ceva.

Cu alte cuvinte, fii liderul care stă uneori cu restul echipei și pregăteşte plicurile în ziua unei corespondențe majore sau ajută la transportarea materialelor de eveniment de la liftul de serviciu, împreună cu toți ceilalți.

Participând la această activitate de echipă, care nu implică distracţia dar este extrem de necesară, arată că nu crezi că eşti prea bun pentru a face sarcinile grele și lumești. Se va vorbi despre faptul că lucrezi bine cu echipa, ceea ce va fi credibil, pentru că ai demonstrat deja asta prin acţiunile tale.

  1. Mergi primul către ei

Nu sta înapoi așteptând ca oamenii din echipa ta să vină să te întâlnească: Mergi tu către ei.

Aminteşte-ţi că una dintre dorințele cele mai mari ale oamenilor este să fie văzuţi și recunoscuţi (de către șeful lor şi, de asemenea, în general). Când începi din noua poziţie, fă-ţi de lucru şi fă o plimbare pe jos prin birouri. Prezintă-te și pune întrebări.

Ar putea fi ciudat la început, dar introducerea ta și întâlnirea cu oamenii pe terenul lor este un prim pas important pentru a construi încrederea și credibilitatea cu angajații tăi.

  1. Crează un set de credinţe ale echipei

Este vorba despre o declarație descriptivă și convingătoare a credințelor și a valorilor care ghidează acțiunile echipei. De-a lungul timpului, vei dori să iei ceea ce înveți despre echipă și munca ta pentru a forma un set de credinţe – și invită-i să te ajute şi să-l creați împreună!

Un grup de design care face parte dintr-o firmă de planificare urbană a creat un set de credinţe care sună astfel: „Existăm pentru a proiecta spații de joc relevante pentru copii și comunități. Deși suntem arhitecți, artiști și designeri, suntem organizatori comunitari la bază. Angajamentul nostru față de excelență și faţă de noi este ceea ce ne alimentează, iar când facem acele lucruri bine, clienții noștri ne răsplătesc pentru asta”. Această declarație a motivat echipa în fiecare zi și i-a ajutat să se simtă mult mai uniţi.

Câștigând încrederea unei echipe noi – mai ales a uneia bine sudate – cere smerenie, răbdare și o uşoară reținere. Și, aminteşte-ţi, chiar dacă eşti liderul cel mai experimentat, nu te doare să te abții din a-ţi arăta abilitățile la maxim, căutând sfaturi, citind o carte de management sau chiar participând la un curs nou de conducere.

Cel mai important este să oferi echipei timp să te cunoască și să accelerezi procesul prin a fi curios și apreciativ.

Sursa: Themuse.com

Foto: Unsplash

Citește și Cum gestionezi diferențele culturale în mediul de afaceri?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •