Un om de acţiune, în acţiune – interviu

Un om de acţiune, în acţiune - interviu

Ce înseamnă Bit Solutions, din punctul de vedere al resurselor umane?

Eu şi partenerul meu de afaceri ne-am împărţit cumva rolurile. El se ocupă de partea de operaţiuni, iar eu sunt responsabil de vânzări, de strategie, de dezvoltare. Acum, în Bit Solutions, lucrează în total 19 oameni.

Cât timp a trecut din momentul zero al Bit Solutions şi break even? Şi, în general, cât timp ar trebui să aibă un antreprenor rezerve să reziste până începe afacerea să treacă pe profit?

Noi am fost pe profit chiar de la momentul zero, pentru că investiţia iniţială a fost nesemnificativă. În privinţa etapelor, depinde de manager şi de capitalul investit. Dar, dacă vorbim despre servicii IT şi un capital minim, cred că într-un an îţi poţi scoate banii. Dacă însă ţinteşti un segment mai îngust şi ai nevoie de nişte certificări mai deosebite, se schimbă datele problemei.

Acum, cum merge afacerea? Ce cifre de afaceri aţi atins în ultimii ani?

Cum v-am spus, am fost mereu pe creştere, în jur de 2-5%. La nivel de cifre de afaceri, ne situăm undeva în jurul valorii de un milion de euro.

V-a afectat criza?

Oarecum, la marja de profit, pentru că a trebuit să reducem preţurile. Şi cum am ţinut să nu scădem calitatea, am fost nevoiţi să scădem din profit. Tot pentru menţinerea calităţii, am trimis oamenii la cursuri, i-am instruit, am investit în ei. Totul s-a cunoscut în profit.

Aţi făcut greşeli? Le ţineţi minte sau încercaţi să le uitaţi? Povestiţi una dintre ele!

În general, e bine să înveţi din greşeli şi să le ţii minte ca să nu le mai faci. Principalele noastre greşeli au fost legate de oameni. Nu am ştiut întotdeauna să ne gestionăm oamenii: am avut încredere în ei, dar am fost trădaţi de unii. Eu pun un foarte mare accent pe loialitate, şi asta le-am spus-o oamenilor mei. Prefer să-mi spună dacă nu se mai simt bine la noi în firmă şi nu am nimic cu ei, chiar îi ajut să-şi găsească de lucru în altă parte, decât să mă pună în faţa faptului împlinit. Dar se pare că, la noi, mentalitatea este alta. Angajatul stă cât timp îl ajuţi.

Apoi, deodată, pleacă şi te lasă descoperit. Vedeţi, aici e ceva ce încă nu înţeleg. La cursuri, înveţi că trebuie să ai încredere în oameni, să investeşti în ei, dar realitatea e mereu dezamăgitoare. Încerc să aplic toate lucrurile frumoase învăţate la cursuri, şi n-am cu cine!… Am avut, de exemplu, un om la tehnic pe care l-am ajutat foarte mult să-şi ia credit pentru casă. A doua zi după ce i-a fost aprobat creditul, m-a anunţat că pleacă în altă parte! Anul trecut, am păţit-o din nou, cu un alt angajat care a acuzat presiunea targetelor prea mari şi, fără să încerce măcar o discuţie cu mine, şi-a căutat alt job şi ne-a lăsat baltă. Deci, oamenii sunt cea mai mare bătaie de cap.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •