Articol de: Rodica Nicolae, redactor-şef
Apropo de intuiţie, în 2002, vedeaţi cum va arăta Bit Solutions în 2013?
Nu! Dacă atunci aş fi avut cunoştinţe de management, poate că m-aş fi gândit la un forecast, cum fac acum. Dar atunci mergeam din aproape în aproape, mă bucuram şi dacă reuşeam să obţin un contract de o mie de euro. Pe măsură ce afacerea se dezvoltă, ţi se lărgeşte şi adânceşte imaginea despre viitor.
Dacă Bit Solutions stă bine pe picioarele ei, la ce alt business v-aţi gândi acum?
La 45-50 de ani, vreau să mă retrag complet din afaceri şi să plec într-o călătorie în jurul lumii, cu velierul. Un lucru care ne lipseşte nouă, românilor, este această deschidere şi cunoaştere a lumii. După o astfel de călătorie, la întoarcere, vezi lucrurile diferit. Asta vreau şi eu să fac. Când vezi alte culturi, alte obiceiuri, îţi pot veni idei despre dezvoltarea unor businessuri în altă parte sau poţi aduce în ţară ceva ce nu există încă. Atâta vreme cât nu ieşi din cutiuţă, vei gândi mereu la fel şi vei face mereu aceleaşi lucruri.
Cât ar costa o astfel de călătorie?
În jur de 800 de mii de euro pentru o călătorie de doi ani, cu toată familia. Altfel, ca business, intenţionez să mă stabilesc pe la Rucăr, unde am un teren. Mi-aş face acolo un hotel şi m-aş ocupa de o afacere în turism.
Vorbeaţi despre 45-50 de ani. Deci vârsta nu contează pentru lansarea unei afaceri?
Nu vârsta contează, ci nişa aleasă şi targetul pe care ţi-l propui.
Au românii spirit antreprenorial?
Spirit antreprenorial avem, dar nu ştim să vindem. Suntem o naţie foarte deşteaptă, dar ne blocăm la implementare şi dezvoltare.
Ce model de antreprenor aveţi?
Pe Richard Branson. Pentru că a dezvoltat businessuri în multe domenii. Iar când ai mai multe afaceri, ele se pot susţine unele pe altele. Dacă uneia îi merge prost, poate fi împinsă de celelalte. În cazul unui singur business, trebuie să ai un brand personal foarte puternic.
Ce l-aţi întreba dacă ar intra acum pe uşă?
Nu m-am gândit niciodată că l-aş putea întâlni personal. Dacă însă fac un exerciţiu de imaginaţie şi-l văd intrând la mine în birou, cred că o să-l întreb cum a reuşit el să-şi motiveze oamenii şi să-i facă loiali. Pe mine asta mă roade, cum să faci oamenii să tragă în direcţia bună. Şi nu vorbesc acum despre motivarea financiară. M-ar interesa să aflu cum a făcut el, care a realizat acest lucru cu succes. Oricât te-ai strădui, nu poţi să creşti un business dacă oamenii nu te ajută.
Continuaţi să vă uitaţi la Richard Branson, care e pe cale să iasă din birou. Ce job i-aţi oferi în compania dvs.?
L-aş pune pe scaunul meu şi aş pleca imediat cu velierul în călătoria vieţii mele. Deşi mă gândesc că s-ar putea să aibă nişte probleme chiar şi el pe o piaţă ca a noastră… S-ar putea să nu facă faţă.












