Articol de: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și Tehnologii Emergente
S-ar putea spune că dincolo de avantajele pe care le are tehnologia, aceasta îi încapsulează pe lideri, iar nevoia acestora de mentori se suspendă. De fapt, hiper-conectarea prin reţele de tip LinkedIn şi accesarea opţiunii de following întreţine şi subliniază nevoia liderilor de modele şi de mentori. Spaţiile virtuale doar diversifică modalitatea de interacţiune, dar nu anulează nevoia de mentorat şi de interacțiune faţă în faţă.
Beneficiile aduse de mentorat
Potrivit unui studiu realizat de Harward Business Review, directorii companiilor caută nu numai să mentoreze, dar să fie şi mentorati. Dincolo de iniţiative de tip „reverse mentoring”, aceştia se consultă, la rândul lor, cu veterani de top în afaceri, din afara companiei lor. Potrivit studiului, dintre cei 45 de CEO aflaţi într-un program formal de mentorat, 71% sunt siguri că performanţa companiei s-a îmbunătăţit ca urmare a mentoratului.
Din generaţia Y (cei născuţi între 1982 şi 1993), 94% dintre respondenţii la studiul Deloitte Millennial Survey consideră că au primit sfaturi bune de la mentorii lor. Potrivit studiului, această ghidare a crescut şi retenţia angajaţilor, 68% dintre angajaţii care au lucrat cel puţin cinci ani în cadrul aceleaşi companii au avut mentori, în timp ce doar 32% nu au avut mentori. Oricât s-ar putea spune că mentoratul este rămăşiţa unui tip de pedagogie învechită, se pare că ea răspunde nevoii de feed-back direct şi personalizat al acestei generaţii.
Rezultatele cercetărilor indică faptul că mentoratul coerent şi continuu al angajaţilor de pe toate nivelurile ierarhice şi al antreprenorilor poate fi o forţă motivaţională cheie pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri.












