De ce nimeni nu-și mai asumă, cu adevărat, responsabilitatea, în ziua de azi?

Chiar si comunicarea poate fi vazuta ca o dependenta

Logo Interact 2013M-am întâlnit la un eveniment la care am participat recent cu o clientă pe care nu o mai văzusem de ceva timp. Ne-am bucurat să ne revedem și ne-am retras într-un colțisor să mai povestim. Am vorbit despre ce a mai făcut, ce proiecte mai are, cum gestionează echipa nouă și alte lucruri care știam că o preocupă.

Tot vorbind, la un moment dat, o aud zicând: “Nimeni nu-și mai asumă responsabilitatea, în ziua de azi. Nu e vorba doar despre o generație sau alta, mi se pare că din ce în ce mai mulți se eschivează de la acest lucru”. Perplexă, o întreb: “Cum adică? Cine nu-și asumă responsabilitatea?” Ea mă privește și, mirată, îmi spune: “Păi, tu nu te întâlnești zilnic cu situații în care oamenii nu sunt responsabili? Eu trăiesc această realitate de ceva timp și, sincer, am ajuns în punctul în care mă gândesc cum să fac să verific acest aspect la recrutare sau apoi să îi ajut pe candidați să învețe cum să își asume responsabilitatea pentru ceea ce fac… Nu ți se pare grav?” Nu am știut ce să-i răspund pe moment. Evident că știu și eu cazuri de oameni, clienți, cunoștințe care au momente în care nu sunt responsabili sau își declină responsabilitatea pentru diverse motive, de la chestiuni mărunte, până la lucruri mai serioase, dar mi-ar fi greu să spun că nimeni nu mai este responsabil în ziua de azi. Era clar că experiența ei era puternic negativă de vreme ce ajunsese la o generalizare de acest gen. Am întrebat-o ce i se întâmplase, cu ce se confruntase și mi-a povestit, în mare, despre unele situații în care, în mod constant, în ultimul an, se lovise de comportamente de acest gen:

  • Lipsa responsabilității candidaților în procesul de recrutare – persoane care vin la interviuri și care demonstrează, prin modul în care se comportă atunci sau, și mai grav, după ce au parcurs deja procesul de recrutare, într-un mod total iresponsabil. Fie că vin și, după o zi, spun că nu mai e cazul, fie că anunță cu o zi înainte că s-au răzgândit. Nimeni nu spune că nu există și posibilitatea de a te răzgândi, este perfect normal și chiar preferabil să te retragi din timp decât să-ți dai seama mai târziu că nu te potrivești. Însă, aici vorbim despre acele cazuri în care persoana respectivă a trecut conștient și voluntar de mai mulți pasi în procesul de recrutare, a pus întrebări ca să înțeleagă cum se întâmplă lucrurile, a cunoscut oameni din acea organizație și a ales, într-un final, să fie acolo. Vorbim despre aceia care, cu nonșalanța copilului doritor de o experiență nouă, se uită și la aceasta și își spune: “Hmm… parcă nu m-aș implica mai mult…”. Vorbim despre iresponsabilitate pentru că tu, ca profesionist, nu ai luat în considerare și cealaltă parte, faptul că ai consimțit să mergi mai departe în acest proces, ceea ce înseamnă un acord. Acesta presupune că niște oameni și-au luat din timpul lor și poate chiar au renunțat la alți potențiali în favoarea ta. Clienta mea avusese câteva astfel de experiente: după mai multe interviuri în care implicase și VP din organizație și după diverse testări, persoana respectivă i-a spus că nu crede că mai e cazul să continue, motivul invocat fiind acela că organizația e prea complexă și nu știe dacă merită efortul să o înțeleagă.
  •  
  •  
  •  
  •  
  •