Ieşirea din bucla rutinei

Ceea ce la inceput iti era nou, necunoscut si incitant, cu timpul, a devenit familiar, obisnuit, tern, monoton, rutina.

Între prima zi de muncă într-o companie şi ziua în care, după trei sau mai mulţi ani, îţi împachetezi lucrurile pentru a le duce la noul job stau nu doar rezultatele obţinute şi câteva concedii, ci şi toată experienţa acumulată în acest interval, din care o bună parte ia forma rutinei. Ceea ce la început îţi era nou, necunoscut şi incitant, cu timpul, a devenit familiar, obişnuit, tern, monoton, rutină.

Când apare rutina

Drumul până la job, figurile colegilor, ritmul raportărilor, tonalitatea mesajelor interne, micile tensiuni dintre departamente şi mai ales specificul acţiunilor şi al proceselor ţi-au devenit obişnuite, parte din tine, ajungând, poate, să nu te mai solicite mai mult decât alte gesturi reflexe.

Orice tip de muncă, inclusiv cea creatoare,  presupune o serie de activităţi cu caracter repetitiv. Antrenament, exerciţiu, dietă, cântar, crampe musculare, competiţia propriu-zisă, odihnă – în cazul sportivilor. Observaţie, pregătirea culorilor, schiţă, retuşuri, galerie – în cazul artiştilor.

Cunoaşterea noului produs, studierea pieţei, identificarea clientului, negocierea, contractarea, implementarea proiectului comun – în cazul unui om de vânzări. După ce o faci de zeci sau poate de mii de ori, orice mişcare sau mecanism de gândire, oricât de complicat ar fi, ajunge obişnuinţă.

Cum o recunoaştem

Dacă primele efecte ale învăţării până la familiaritate şi uşurinţă sunt creşterea randamentului şi un consum mai mic de resurse, eficienţa, următoarele consecinţe care pot apărea se numesc:

  • mulţumirea de sine, autosuficienţa;
  • dispariţia prospeţimii în gândire;
  • scăderea productivităţii.

Aceste trei manifestări indezirabile în orice activitate ne-au determinat să dedicăm rutinei ediţia de faţă a revistei. Mai ales rezultatele bune, obţinute de pe urma unui anumit comportament în muncă, ne determină să le repetăm la nesfârşit. În general, se spune că ceea ce merge trebuie lăsat aşa, fără intervenţii.

Da, dar autosuficienţa ne poate opri din învăţare. Câteva întrebări ar fi utile, în această situaţie: Dacă ceea ce fac acum bine se poate face şi mai bine? Sau fac alţii mai repede? Ce-ar fi să aflu că ceea ce fac eu astăzi, datorită progresului tehnologic, nici nu va mai fi necesar mâine? Renunţarea la cunoaştere şi la orice effort de îmbunătăţire este un risc  pe care nimeni n-ar trebui să-l ia în calcul.

Celeilalte consecinţe a rutinei, solicitarea minimală a gândirii, i se poate opune curiozitatea. A fi  cercetător, a-ţi pune întrebări, a contesta ordinea pe care tu însuţi ai instaurat-o este cea mai bună metodă de smulgere din zona de confort. Bine, sunt lider de piaţă, am un segment fidel de consumatori, dar de unde ştiu cât va dura această stare, cine îmi poate garanta că exact în acest moment cei de la concurenţă nu aruncă pe piaţă un produs de două ori mai ieftin şi la fel de bun?

Exemplul de mai sus este de folos pentru a înţelege că înţepenirea în proiect poate apărea şi la nivel individual, dar şi la nivel de companie sau chiar mai sus, în economia unei ţări.

Cu aceasta, am ajuns la cea de-a treia consecinţă posibilă a rutinei: reducerea productivităţii. Ea este prima care are de câştigat din crearea obişnuinţelor, dar şi prima afectată de apariţia comodităţii şi de pierderea concentrării. Ne putem imagina cu uşurinţă cum o clipă de neatenţie generată de relaxare, în monitorizarea unui proces, poate influența calitatea finală a produsului. Şi nu o dată am auzit despre un sportiv sau altul că a ratat exerciţiul pentru că nu s-a concentrat. O cifră în plus, un kilogram în minus sau un deziderat al clientului neluat în seamă se pot dovedi fatale într-o activitate până atunci perfectă.

Alte articole scris de către Rodica Nicolae: Șansa corporațiilor: schimbarea modelelor de gândire