Angajamentul este ca un dans reuşit între doi parteneri: angajat şi angajator

Angajamentul membrilor unei echipe tine foarte mult de obiectivele clare catre care se indreapta toti

Angajamentul este un fel de „mic dejun” de la hotel: contează să fie din ingrediente de calitate, disponibil în cantităţi suficiente, servit într-un mediu plăcut, spune Cătălin Olteanu, director comercial al ALD Automotive România. Promotor al managementului uşilor deschise ca factor motivațional, oficialul companiei de leasing operaţional şi administrare flote auto din grupul Societe Generale consideră că departamentul de vânzări este un barometru foarte sensibil al nivelului de implicare din companie.

Resimţiţi o scădere sau creştere a angajamentului oamenilor din echipa dumneavoastră?

Este dificil să măsori clar astfel de tendinţe pentru că sunt influenţate de mai mulţi factori: interni şi externi. Astfel, angajamentul colegilor din echipă are legătură atât cu profesionalismul şi maturitatea cu care „venim de acasă”, cât şi cu mediul în care muncim zi de zi, adică stilul de management din companie, cultura organizaţiei, claritatea obiectivelor etc.

Am observat că şi în echipa din care fac parte se confirmă faptul că o atmosfera constructivă şi pozitivă duce la o creştere a angajamentului şi, implicit, a rezultatelor.

Cum a evoluat angajamentul acestora în ultimii trei ani, de exemplu?

Fac parte din ALD Automotive de aproape doi ani, însă mă bucur să văd că echipa s-a cristalizat foarte solid după trecerea destul de rapidă prin etapele clasice de dezvoltare: formare, furtună şi normare. Aşadar, acum începem să ne bucurăm de etapa cea mai plăcută: performanţa.

Iar performanţa se vede în rezultatele şi tonusul colegilor din echipă, în angajamentul lor atât faţă de companie, cât şi faţă de colegii lor. Mă bucură această maturizare şi înţelegere a echipei pentru că în acest fel funcţionăm ca un tot unitar.

Cum obţineţi angajamentul oamenilor din echipa dumneavoastră (acţiuni concrete)?

Angajamentul membrilor unei echipe ține foarte mult de obiectivele clare către care se îndreaptă toţi, de asumarea lor în mod realist, de înţelegerea strategiei prin care se vor atinge acestea, dar şi de implicarea afectivă, de motivaţia fiecăruia dintre ei. Este foarte important ca realizările profesionale să coincidă în bună măsură cu obiectivele individuale de dezvoltare în carieră. Întotdeauna observăm rapid un coleg care se află pe o pozitie unde îşi poate fructifica punctele forte, care îşi face treaba cu plăcere pentru că ceea ce are de făcut zilnic îl împlineşte şi îi consolidează stima de sine.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •