Maryse Peach: ”Dacă îți spun ceva, este adevărat pentru mine. Dar dacă descoperi singur, este adevărat pentru tine”

Cand spunem ca jucam o simulare de business, urmarim un proces de afaceri realist

Există și o aplicabilitate în zona de finanțe pentru oamenii de vânzări sau non-finanțiști?

La finalul ciclului de business, participanții completează un cont de profit și pierderi, o balanță și acei KPIs pe care i-au stabilit cu clientul, în prealabil. Toate aceste rezultate se analizează împreună. Asta e important pentru că orice facem are în spate nevoia business-ului de a face profit. Asta nu înseamnă că este singurul obiectiv; întotdeauna stabilim dacă focusul pe cifre este mai mic sau mai mare. De exemplu, în vânzări, customer service este primordial. În retail, densitatea comercială (cifra de afaceri împărțită la metri pătrați) este primordială. Așa că da, totul se leagă până la urmă de finanțe. Dar nu trebuie să fii un guru al finanțelor. Ce vei obține la finalul simulării este o înțelegere mai profundă a impactului tău în finanțele firmei.

 Care este cea mai nouă simulare pe care ați dezvoltat-o la Business Today?

Am făcut o simulare pentru industria hotelieră, Hotel Trading Today. De asemenea, am dezvoltat o simulare pe customer experience. Apoi, un lucru pe care îl realizasem, și anume că în organizații există o mare presiune de timp, ne-a determinat să facem o simulare de o zi numită Retail Today Light, pentru industria de retail și reprezintă o scurtă introducere, de mare impact, în acest domeniu

Simularea cu customer experience poate fi adaptată oricărei industrii sau e specifică uneia anume?

Poate fi adaptată, dar ea este mai potrivită pentru cei care au multă interacțiune cu clienții: banking, retail sau alte forme de servicii. Însă avem clar intenția de a o dezvolta mai departe, în fast food, de exemplu. În general, acolo unde interacțiunea cu clientul este importantă, iar simularea este gândită ca un parcurs, ca o călătorie.

Puteți citi mai multe despre simularea de business Business Today International aici: https://i-interact.eu/solutions.html