Articol de: Irina Alexandru, contribuitor
Cât de mult diferă nevoile din diferite pieţe și cât de mult trebuie să vă adaptaţi fiecăreia?
Deocamdată, noi avem experienţă clară pe două pieţe, România și Franţa, care mi se par foarte diferite: vocabularul este diferit, experienţa de viaţă este diferită, modul în care subiectele sunt puse pe masă la o negociere este diferit. Aș spune că primul lucru care diferenţiază România de Franţa este acela că la noi se dă importanță preţului, în timp ce în Franţa – conţinutului de servicii, fiabilității și referinţelor. Asta datorită vârstei pieţei. Într-o piaţă așezată se văd altfel lucrurile. Piața din SUA abia începem să o prospectăm, însă ceea ce vedem în această fază este modul activ, voluntar al prospectului american de a se interesa de ofertă. Este foarte reconfortant să vezi că la evenimente oamenii vin către tine în avalanșă și îţi pun întrebări. În timp ce la un eveniment european, trebuie tu să fii mai activ, să îi cauţi și să alergi după ei. Aceasta este impresia pe care ne-am format-o după primele ieșiri internaţionale.
Ce ar trebui să se întâmple în România pentru a vă convinge să investiţi mai mult aici?
Pe noi ne interesează stabilitatea și predictibilitatea fiscală, care în ultima vreme au fost relativ ok, dar mai importantă este predictibilitatea ciclurilor economice: în ce măsură un ciclu economic poate fi anticipat și tratat corect. Crizele se manifestă ciclic. Trebuie să te organizezi pentru a trece văile și pentru a urca dealurile. Statul trebuie să atenueze văile și să niveleze dealurile. Aici cred că este mult de lucrat, să nu creăm singuri văi sau chiar gropi și să nu generăm fenomene economice care să descurajeze investitorii. Apoi, faptul că România este foarte legată de Uniunea Europeană în privinţa comerţului ne face într-un fel dependenţi și ușor de influenţat. Dacă economia europeană încetinește, vom avea repercusiuni și aici. Așadar, putem să anticipăm ce se va întâmpla, uitându-ne la previziunile pentru Europa. Dar, dacă în plus față de ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, avem niște accidente, lucrurile se complică. Până acum, nu pot spune că am avut vreo dificultate majoră în investiții. Nefiind legaţi nici de infrastructură, nici de logistică, suntem oarecum privilegiaţi din punctul acesta de vedere.
Având în vedere că din 2020 urmează să intre în vigoare o Directivă UE privind transformarea digitală în administrația publică, cum anume vă pregătiţi pentru a intra pe această zonă?
Este foarte greu de anticipat pentru că nu observăm nici o mișcare în domeniul public, deocamdată, nu vedem o strategie digitală pentru 2020. Nu există niște jaloane clare. În Franţa, încă din 2015 s-a anunţat o strategie digitală în domeniul public. În 2017, marile întreprinderi au fost obligate să o implementeze. De anul trecut, firmele cu peste 500 milioane de euro cifră de afaceri comunică numai electronic în relaţia cu statul. Anul acesta, a venit rândul firmelor mijlocii, iar în 2019, toate firmele se vor conforma. Așadar, lucrurile se anticipează. La noi, nu se vorbește despre nici un fel de strategie și este greu de crezut că în 2020 vom fi gata. Deci, este greu să-ți creezi o strategie, atunci când statul nu are una sau nu o comunică. Așteptăm….
Alte articole scrise de către Irina Alexandru: Aristide Blank – poetul bancher care a condus România de la belșug la agonie financiară












