Articol de: Georgeta Dendrino, Managing Partner, Interact
Ca și pe mine, poate că și pe voi vă preocupă sănătatea, coerența și trăinicia echipei pe care o conduceți. Pentru că echipa este, cred, cea mai mare grijă și cel mai valoros “asset” pe care îl deține un antreprenor, după brand. De aceea, am să vă împărtășesc câteva idei și considerații, din experiența personală, pe acest subiect.
Am regăsit fotografia din deschiderea articolului, de curând. Este făcută în 2013. Urmam un program de un an de leadership development Insead și, într-una dintre seri, a trebuit să pregătim masa unii pentru ceilalți colegi. Eram undeva la Barbizon, la un restaurant, unde cei de acolo ne-au organizat în echipe: unii am pregătit aperitive, alții – felul întâi, câțiva – felul doi, ceilalți desertul. Eu eram în echipa de aperitive și îmi amintesc doar câteva ingrediente: Camembert, Calvados, mere.
Cum în acest domeniu am două mâini stângi, n-aș ști să spun ce am gătit noi atunci și cum m-am descurcat eu. Dar îmi amintesc cu mare bucurie de acea seară, de cum am lucrat împreună cu mare atenție ca să iasă ceva bun, cât ne-am amuzat, cât de bine ne-am simțit și cum am rămas conectați, chiar și după șapte ani. Eram 21 de persoane din diverse țări: pe lângă mine, mai erau oameni din India, Noua Zeelandă, Australia, India, Thailanda, Rusia, Marea Britanie, Finlanda, Olanda, Belgia, Austria, Hawai, Danemarca, Malaezia.
Pe lângă acel exercițiu, am avut multe interacțiuni în clasă, la școală, în care am fost puși în situația de a ne prezenta, de a ne spune povestea, de multe ori dureroasă, de a primi feedback, de a învăța de la profesorul nostru și unii de la ceilalți. Nu erau ușoare sesiunile. Dar întotdeauna, în pauza de prânz, aveam și o perioadă când eram încurajați să mergem în pădure, la Fontainebleau, și să vorbim despre noi, despre ce anume ne revelau interacțiunile de la curs, despre ceea ce citeam.
De atunci, am rămas cu o disciplină în călătoria noastră spre a deveni lideri mai buni. Această disciplină și acest fel de a învăța împreună au făcut să ne reîntâlnim în fiecare an și să avem capacitatea de a recrea spațiul de la Fontainebleau, oriunde ne-am fi aflat. Am luat cu noi ceea ce profesorul Sumantra Ghoshal numea „the smell of the place”, atmosfera de la Fontainebleau, în diverse alte țări: Danemarca, Elveția, Rusia, India, Thailanda. Acum, o recreăm în online. Chiar dacă nu vorbim săptămânal, ne simțim de ca și cum a trecut doar o lună de când nu ne-am văzut, de ca și cum am trăit multe și abia așteptăm să povestim unor oameni care ne înțeleg, cărora le pasă și care vor și știu să ne conțină.
