Răspunderea patrimonială a salariatului – elemente decisive

Articol de: Irina Petrescu, Avocat titular, Cabinet de Avocat Irina Petrescu – UNBR

• atragerea răspunderii are un caracter individual, personal, conjunct, însă nu unul solidar, cu excepţia răspunderii gestionarilor reglementată prin Legea nr. 22 din 1969 – motivat de caracterul juridic al contractului individual de muncă care se încheie intuitu personae, respectiv în nume propriu, nefiind posibilă transmiterea contractului succesorilor prin moştenire. În situaţia în care este atrasă răspunderea mai multor angajaţi pentru repararea prejudiciului cauzat angajatorului, obligaţiile de reparare a pagubelor sunt conjuncte, uneori subsidiare. Atragerea răspunderii patrimoniale nu survine prin emiterea unilaterală a deciziei angajatorului de imputare, ci prin hotărârea judecătorească în lipsa unei înţelegeri amiabile scrise şi asumate prin semnătură de către angajat şi angajator. Trebuie observat că actul unilateral al angajatorului în atragerea răspunderii patrimoniale a angajatului se mai păstrează doar în cazul funcţiei publice unde norma este imperativă şi de strictă interpretare în emiterea actului unilateral[3]; În situaţia unei răspunderi conjuncte a salariaţilor şi a imposibilităţii de a stabili contribuţia fiecărui angajat la producerea prejudiciului, răspunderea patrimonială a fiecărui angajat se va stabili proporţional cu măsura în care a contribuit la producerea pagubei, al gradului de vinovăţie, cu atribuţiile stabilite prin fişa postului şi proporţional cu salariul net;
• este o răspundere integrală şi limitată la o cotă din drepturile salariale ale angajatului, în sensul că obligaţia angajatului în repararea prejudiciului cauzat angajatorului vizează, atât dauna efectivă şi actuală (damnum emergens), cât şi foloasele nerealizate (lucrrum cessans), fiind excluse daunele morale. În cadrul atragerii răspunderii materiale a angajatului, repararea prejudiciului este limitată doar la dauna efectivă şi actuală. În executarea silită a unei hotărârii judecătoreşti prin care angajatul este obligat la repararea prejudiciului angajatorului, ratele lunare nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză jumătate din salariul respectiv[4];