Răspunderea patrimonială a salariatului – elemente decisive

Raspunderea patrimoniala a salariatului – elemente decisive
  • fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în strictă legătură cu atribuţiile sale, astfel cum au fost stabilite prin fişa postului. Aşadar, fapta angajatului trebuie să fie una personală ca o consecinţă firească a caracterului personal al încheierii contractului individual de muncă, care cuprinde şi fişa postului, obligatoriu. Dacă contractul individual de muncă este supus negocierii celor două părţi, fişa postului, prin semnarea acesteia de către angajat, nu este supusă negocierii, semnătura angajatului confirmând faptul că a luat la cunoştinţă despre atribuţiile şi responsabilităţile postului, precum şi dovada primirii unui exemplar original al acestui document. Răspunderea patrimonială exclude angajarea răspunderii pentru fapta altuia. Fapta ilicită a angajatului poate consta într-o acţiune (fapt comisiv – cu titlu de exemplu folosirea de către angajat a unui autoturism de serviciu în interes personal fără aprobarea scrisă şi prealabilă a angajatorului, proprietar al autoturismului) sau dintr-o inacţiune (fapt omisiv – cu titlu de exemplu directorul economic al unei entităţi juridice nu se preocupă de efectuarea de angajări de personal calificat, fiind în imposibilitate de a întocmi şi depune bilanţul la timp la organele fiscale, iar pe cale de consecinţă prejudiciind în mod direct angajatorul). În atragerea răspunderii patrimoniale a angajatului caracterul ilicit al faptei se analizează în raport de atribuţiile de serviciu stabilite prin contractul individual de muncă, fişa postului, regulamentele interne şi alte dispoziţii interne, proceduri, cadrul legal special incident naturii funcţiei şi/sau postului ocupat de către angajat. În concluzie, în cazul încălcării atribuţiilor scrise ori a unei dispoziţii interne a angajatorului comunicată în prealabil sub semnătură angajatului şi/sau a unei norme legale incidente funcţiei angajatului, suntem în prezenţa unei fapte ilicite care constituie condiţia atragerii răspunderii patrimoniale a angajatului, alături de întrunirea cumulativă şi a celorlalte condiţii. În lipsa caracterului ilicit al faptei, chiar generatoare de prejudiciu la nivelul patrimoniului angajatorului, nu poate fi angrenată răspunderea patrimonială a angajatului, fiind în prezenţa unei răspunderi civile propriu-zisă/ răspunderi civile delictuale a angajatului;
  • trebuie să existe legătura de cauzalitate între fapta angajatului şi prejudiciul efectiv suferit de către angajator – constituie un alt element examinat cu multă atenţie de către instanţele de judecată. Astfel că, în lipsa unei legături de cauzalitate, chiar dacă toate celelalte elemente sunt întrunite în atragerea răspunderii patrimoniale a angajatului pentru prejudiciul săvârşit cu vinovăţie prin fapta sa ilicită, răspunderea patrimonială a angajatului nu poate fi angajată. Aşadar, legătura de cauzalitate, în răspunderea patrimonială, transpune structura matricei logice bazată pe conceptul cauză – efect. Pe cale de consecinţă, pentru ca un salariat să răspundă material este necesar ca prejudiciul produs patrimoniului angajatorului de către salariat să fie efectul direct şi nemijlocit al faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie de către acesta în legătură cu munca sa[5].
  •  
  •  
  •  
  •  
  •