Cum ții pasul cu vremurile, în training?

Am fost intrebata cum au evoluat, in cei 17 ani de activitate ai MMM Consulting pe piata de training

Coachingul începe să se impună din 2010

Am mai perceput un moment important în evoluția pieței de training, moment important și pentru noi, ca echipă. Coachingul, ca metodă recunoscută de dezvoltare a leaderilor, începe să se facă simțit după 2010. Poate ca efect al perioadei de criză când leaderii au simțit nevoia unui sprijin atent, personalizat, îndreptat spre descoperire personală și validare a propriei viziuni și gândiri, coachingul a devenit parte din ceea ce suntem și a influențat covârșitor și modul de lucru cu echipe. Trainingul clasic a devenit mai degrabă workshop aplicat. Am început să ne antrenăm abilități de facilitare, să facilităm proiecte de asistare a managerilor în implementarea schimbărilor în organizații. Cu toții, am mers din nou la școală, am devenit coach-i profesioniști și de atunci, proiectele noastre de training nu au mai fost niciodată ce au fost în trecut: am crescut impactul, reactivitatea, asumarea, colaborarea vizibilă. Și cu asta ne-am ocupat în ultimii 5-7 ani. Piața de training, coaching și facilitare a atins în România o maturitate care ne bucură.

Astăzi, ne aflăm în momentul în care este nevoie să ne dezvoltăm cu toții abilități de a crea interactivitate și momente de învățare de mare calitate în mediul virtual, cu webinarii, alternând cu evenimente față în față, cu sesiuni de coaching sau de proiecte aplicate. Un mix de metode de învățare care să genereze flexibilitate, lucru între echipe, între funcțiuni, între colegi din țări diferite în așa fel încât, învățând despre colaborare, leadership, inteligență emoțională, rezistență emoțională sau alte abilități esențiale în organizațiile de azi, să ne construim și abilități de lucru virtual și să modelăm astfel de comportamente și cu clienții nostri. Ne bucurăm de astfel de experiențe de circa 3-4 ani. Ele se rafinează și prind contur, coachingul online capătă un volum important, iar oamenii învață să prețuiască mai mult timpul învățând să lucreze în mediul virtual, depășind bariere de comunicare care păreau de netrecut acum câțiva ani.

Piața de training a devenit una în care, dacă vrei să exiști, trebuie să facilitezi, este nevoie să fii flexibil, adaptabil și colaborativ, bine informat, un antrenor care să permită declanșarea și accelerarea proceselor de învățare. Este o piață în care este nevoie să te reinventezi permanent.

(Foto: Thomas Wolff, www.flickr.com)

Autor Manager Express: Madi RădulescuMadi Rădulescu, MBA, PCC, Managing Partner MMM Consulting

Cu peste 20 de ani de experiență în training și consultanță, în proiecte derulate în 11 piețe, la nivelul cel mai înalt în organizație (top și middle management), Madi Rădulescu este Managing Partner al MMM Consulting. Este Master Trainer pentru Modelul de încredere Persona Global. Are mai multe roluri profesionale ca de exemplu Consultant de HR, trainer în management strategic, managementul performanței și managementul schimbării, facilitator de workshopuri și Executive și Team Coach.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •