Idei & Resurse

Agențiile de turism, obligate să asigure turiștii în caz de faliment

15 aprilie 2014 |
turisti

Agențiile de turism vor fi obligate să asigure turiștii în caz de faliment, potrivit unui ordin publicat, luni, în Monitorul Oficial. Astfel, Ordinul ministrului turismului nr. 235/2001 privind asigurarea turiştilor în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 2 august 2001, se modifică şi […]

citeste mai mult

Ce îți place să faci când faci ceea ce faci?

15 aprilie 2014 |

de Rareș Manolescu, Managing Director, Blanchard International România Mie îmi place să desenez. Și să mă joc cu diferite combinații de culori. Am descoperit asta pe când eram mic. Îmi aduc aminte că desenam absolut tot: pereții camerei – iar ai mei au zugrăvit cel puțin o dată prin casă –, foi de hârtie, copertele […]

citeste mai mult

De la inspiraţie la inovaţie

15 aprilie 2014 |
de la inspiratie la inovatie

de Cătălin Olteanu, Director Comercial Adjunct, BRD Finance, Groupe Société Générale Recunosc, sunt un amator de „gadgeturi” şi mereu i-am admirat pe cei care se diferenţiază de concurenţă prin produse inovatoare. Unele invenţii comercializate au reuşit să schimbe radical viaţa celor din jur. Şi nu mă refer doar la „clasicele” tablete sau telefoane mobile, ci […]

citeste mai mult

Acordarea de tichete cadou angajaților – Partea I

14 aprilie 2014 |

de avocat Irina Petrescu Prezentul articol tratează cu precădere regimul tichetelor cadou, al cadourilor în natură și în bani acordate angajaților cu prilejul sărbătorilor pascale, însă toate cele prezentate mai jos se aplică și celor oferite de către angajator în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor […]

citeste mai mult

Facebook ar putea deveni instituție bancară

14 aprilie 2014 |

Rețeaua de socializare Facebook a decis să încerce o nouă arie de activitate. Compania plănuiește să ofere servicii financiare de remitere de bani în formă electronică. Potrivit Financial Times, Facebook a cerut deja o aprobare din partea Irlandei pentru ca utilizatorii să se poată folosi de rețeaua de socializare pentru a depozita bani pe care să […]

citeste mai mult

Absenţa inovaţiei înseamnă moarte sigură

11 aprilie 2014 |
inovatie

Cea mai nouă definiţie a inovaţiei din dicţionarele din România arată că este o descoperire tehnică sau organizatorică care reprezintă o noutate, pusă în practică pentru a mări productivitatea muncii. Inovaţia este definită şi ca o achiziție sau realizare nouă, introdusă într-un domeniu de activitate. Aşadar, o traducere simplistă a inovaţiei este că aduce cu […]

citeste mai mult

Top competențe-cheie ale conducerii cu impact asupra profitabilității

11 aprilie 2014 |

de Dorin Bodea, General Manager, Result Development Care dintre rolurile și competențele de manager, de lider și de antreprenor are impactul cel mai mare asupra profitabilității afacerii? Iată întrebarea provocatoare la care studiul Result Development din 2012-2013, realizat cu 108 manageri (27 general manageri, 43 top manageri și 38 middle manageri) din 27 de companii […]

citeste mai mult

Land Rover lansează tehnologia „mașina invizibilă”

10 aprilie 2014 |
Land Rover a dezvaluit o noua tehnologie pe care planuieste sa o foloseasca pentru masinile pe care le produce.

Land Rover a dezvăluit o nouă tehnologie pe care plănuiește să o folosească pentru mașinile pe care le produce. Tehnologia denumită Transparent Bonnet se folosește de ideea de realitate augmentată care practic face ca automobilul să pară transparent din interior către exterior. Scopul noii tehnologii Transparent Bonnet , dezvoltate de Land Rover, este acela de […]

citeste mai mult

Inovarea se traduce prin personalizarea completă a beneficiilor

10 aprilie 2014 | Articol de: Alexandru Jac, Marketing Assistant, Signal Iduna
cea mai buna metoda de inovare este resuscitarea resurselor talentelor

Prin prisma modelului de business pe care Signal Iduna îl adoptă, inovarea se traduce atât în strategie de vânzări şi marketing, cât şi într-o personalizare continuă a beneficiilor pe care le oferim. Impulsurile creatoare sunt baza oricăror concepte de marketing şi / sau vânzări. De aici ne place să începem orice strategie. Prezenţa unor simple […]

citeste mai mult

În ultimii ani, în România a început să crească un ecosistem antreprenorial incipient – EY

9 aprilie 2014 |

Autor: Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România Faptul că antreprenorii aleg să muncească pe cont propriu şi să se realizeze prin forţe proprii nu înseamnă izolare şi nici faptul că întreprinzătorii pornesc în aventura antreprenorială singuri, într-un fel de vid. În România a început să crească în ultimii ani ceva ce poate fi descris […]

citeste mai mult

Top 8 cele mai bune reclame printate din lume, de la Burger King, la Chupa Chups

9 aprilie 2014 |

Chiar dacă trăim într-o lume digitală, nu înseamnă că marile companii nu recurg în continuare la a-ți face reclame în ziare și reviste. Ca orice reclamă, și cele printate trebuie să aibă un mesaj puternic care să atragă atenția consumatorilor. Și cum spațiul pentru o astfel de reclamă nu este unul foarte mare, advertiserii trebuie […]

citeste mai mult

Inovația îi priveşte pe toţi membrii organizației

9 aprilie 2014 | Articol de: Ionuţ Sas, Director, Consultanţă Fiscală, PwC România

Pentru că suntem implicaţi într-un domeniu creativ precum consultanţa, inovația, ideile noi şi adaptabilitatea extrem de rapidă la evoluţiile pieţei sunt aspecte-cheie pentru noi. Prin urmare, încurajarea inovaţiei este una dintre ariile strategice ale PwC. Aş spune că e greu de definit o strategie de inovare. Consider că trebuie să existe un mix potrivit între […]

citeste mai mult

HyperCubic IT Outsourcing, cinci ani de calitate și inovație în domeniul IT

8 aprilie 2014 |

Compania bucureșteană HyperCubic IT Outsourcing a sărbătorit, la sfârșitul lunii martie, cinci ani de activitate.  Pornită la drum în 2009 cu doi angajați specializați în reparații de laptop-uri și componente de infrastructură informatică, compania s-a impus pe piața serviciilor IT printr-o abordare axată pe client. În prezent, HyperCubic  IT Outsourcing  are peste 30 de angajați, […]

citeste mai mult

Semnele care îți arată în cine poți sau nu să ai încredere – VIDEO

8 aprilie 2014 |
Cum construiesc liderii lumi o relatie de incredere cu angajatii din diferite culturi

De obicei, nu există suficient de mult timp pentru a cunoaște o persoană. Prin urmare, a acorda încredere unor noi clienți, parteneri, colaboratori este un act care ne face vulnerabili. Aceasta este viziunea unui profesor de la Northeastern University, David DeSteno, care a identificat o serie de semne ce ne pot ajuta să ne dăm […]

citeste mai mult

Cultura şi reparaţiile de produse de uz casnic – acelaşi lucru în România

8 aprilie 2014 |
Mihaela Matei, Supervising Marketing Associate, EY Romania

de Mihaela Matei, Coordonator proiect Antreprenorii vorbesc: Barometrul antreprenoriatului românesc, EY România Percepţia generală în România este că nu se fac bani din cultură, ba chiar că nu poţi nici măcar să trăieşti decent dacă eşti scriitor, actor, regizor, artist plastic etc. Totuşi, dacă ne uităm la Franţa, de exemplu, în 2011 industriile culturale au […]

citeste mai mult

Lecția din spatele demisiei CEO-ului Mozilla, Brendan Eich

8 aprilie 2014 |
Brendan Eich

Brendan Eich, CEO al Mozilla, și-a dat demisia din această poziție după ce s-a descoperit că, în 2008, a făcut o donație de 1.000 de dolari pentru organizarea unei campanii anti-gay. Dă click ca să vezi ce lecții trebuie să învățăm din greșelile lui Brendan Eich [imagebrowser id=67] Eich a demisionat din funcția de director […]

citeste mai mult

ARAMT: Peste 30.000 de români riscă să rămână fără job dacă se modifică Codul Muncii

7 aprilie 2014 |
Sorina Donisa, Presedinte ARAMT

Dacă Parlamentul va adopta o inițiativă care va modifica Codul Muncii în ceea ce privește regimul muncii temporare derulate prin agenți specializați, peste 30.000 de români ar putea rămâne fără locuri de muncă, atrage atenția Asociația Română a Agenților de Muncă Temporară (ARAMT). Mai exact, inițiativa, care se află, în prezent, în atenția Senatului, prevede […]

citeste mai mult

Ce se întâmplă pe Internet într-o singură secundă – Galerie foto

7 aprilie 2014 |

V-ați pus vreodată întrebarea ce se întâmplă pe Internet într-o singură secundă? O universitate americană, Front Range Community și-a pus această întrebare și a realizat o cercetare amănunțită în acest sens. În contextul în care sărbătorim deja 25 de ani de Internet, statisticile arată cât de mult au evoluat lucrurile. De la foarte puține date, […]

citeste mai mult

Angajații din marketing câștigă cu aproximativ 15% mai puțin în anul 2014 – studiu salarial

7 aprilie 2014 |
salarii marketing

Floriana Enescu, Managing Director – Qualia Executive Search Studiu salarial în marketing, 2014, realizat de Qualia Executive Search şi Manager Express În perioada 18 februarie – 31 martie 2014, am desfăşurat împreună cu revista Manager Express un studiu salarial pe marketing, pe un eşantion de 232 de respondenţi. Citește și Mail-ul e pe moarte. Iată […]

citeste mai mult

Care sunt angajaţii cu cea mai mare rată de obezitate

4 aprilie 2014 |
obezitate

Angajaţii care lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână sau care lucrează într-un mediu ostil şi stresant sunt mai expuşi pericolului de a fi obezi decât alţii, potrivit unui studiu publicat în această lună de American Journal of Preventive Medicine. Dă click ca să vezi care sunt acele locuri de muncă cu o […]

citeste mai mult