Manager101

Tupeul lui Icar sau bunul-simț al lui Daedal?

28 iulie 2020 | Articol de: Georgeta Dendrino, Managing Partner, Interact
Aceasta poveste mi se pare o ilustrare a modului in care sunt apreciate valorile

Conform definiției, tupeu înseamnă îndrăzneală exagerată, impertinență, obrăznicie; cutezanță care întrece limita cuvenită, nerușinare, trufie, sfruntare, semeție. Regăsim cuvântul în expresii argotice, dar și în vreo două piese muzicale care l-au consacrat: „Dă-i înainte cu tupeu” și „Tupeu de borfaș”. În viața de zi cu zi, observăm manifestări ale tupeului la oameni care: se cred […]

citeste mai mult

Georgeta Dendrino: „Ceea ce ne-a adus până aici nu ne va mai fi de folos, trebuie să ne schimbăm”

20 iulie 2020 | Articol de: Rodica Nicolae, redactor-șef și owner Manager Express
pandemia COVID-19 a accentuat mai mult ca oricand caracterul VUCA (volatilitate, incertitudine, complexitate, ambiguitate) al mediului de business

După un sezon de primăvară în care, de obicei, motoarele industriei de training și consultanță sunt turate la maximum, acum ar fi trebuit să fie o bine-meritată vacanță. Dar nu este tocmai așa. Primăvara nu a fost una obișnuită și nici vara nu se simte prea bine. Despre toamnă, nimeni nu se poate pronunța. Iată […]

citeste mai mult

Doar câteva zile până la Marea Finală a Primului Campionat Național de Discursuri Online

8 iulie 2020 |
povestea initiativei fondatorului SPEAKINGS, Andrei Dunuta, a implicat multa munca

Sute de ore de discursuri live, zeci de ore de antrenamente, 12 antrenori și 144 de concurenți. Iată descrierea în cifre a primului Campionat de public speaking online din țara noastră. Dincolo de cifre, însă, povestea inițiativei fondatorului SPEAKINGS, Andrei Dunuță, a implicat multă muncă, o organizare în permanentă adaptare, dar și o șansă unică […]

citeste mai mult

Lecţii inspirate din Formula 1, despre performanța echipelor

6 iulie 2020 | Articol de: Mihnea Simian, Chapter Lead ING România
Vad performanta in echipa ca pe totalitatea inovatiilor mici in roluri si unelte

Performanţa este foarte vizibilă în sporturi. Am crescut de mici cu ea afişată la TV sau, pentru unii dintre noi, în antrenamentele “cu echipa”. Eu am crescut cu ea la TV, admirând nu doar activitatea piloţilor de Formula 1, de pe circuit, ci mai ales pe cea a echipei din spatele lor, din garaj. În […]

citeste mai mult

Pot să te fac dependent de serviciile mele, dar nu vreau asta. Nu e etic!

29 iunie 2020 | Articol de: Georgeta Dendrino, Managing Partner, Interact
un proiect de coaching este asemenea unei calatorii alaturi de clientul meu

„Ești ultima fraieră de pe planetă”, mi-a spus un prieten, acum vreo trei ani. Îi povesteam că, pentru mine, un proiect de coaching este asemenea unei călătorii alături de clientul meu, cu un punct de start și unul de destinație. Pornim de undeva și ne propunem să ajungem altundeva, într-o anume perioadă. Sigur, pe drum […]

citeste mai mult

Poartă-te cu mănuși!

28 iunie 2020 | Articol de: Rodica Nicolae, redactor-șef și owner Manager Express

De protecție, de muncă, sanitare, de sport, de iarnă, ca accesoriu vestimentar, de lux etc., mănușile au fost, aproape dintotdeauna, prezente în viața noastră civilizată. Se spune că în mormântul lui Tutankamon au fost descoperite mănuși, pe care, probabil, le-a purtat. În Knossos, o frescă din epoca minoică îi reprezintă pe doi boxeri luptând cu […]

citeste mai mult

Oportunitățile sunt dincolo de limitele abordării defensive

17 iunie 2020 | Articol de: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente
Oportunitatile sunt dincolo de limitele abordarii defensive

Putem vedea lumea în multe feluri. Dacă este să o privim din perspectiva câștig-pierdere atunci putem vedea o lume de oportunități sau o lume de riscuri. Consecința? Vom avea o abordare ofensivă sau defensivă în deciziile și acțiunile noastre atât personale cât și de business. În situații de criză vom acționa automat în funcție de […]

citeste mai mult

Care este legătura dintre construirea unei echipe, disciplină și Pădurea de la Fontainebleau?

4 iunie 2020 | Articol de: Georgeta Dendrino, Managing Partner, Interact
In firma mea, am implementat de vreo zece ani ceea ce numim disciplina excelentei

Ca și pe mine, poate că și pe voi vă preocupă sănătatea, coerența și trăinicia echipei pe care o conduceți. Pentru că echipa este, cred, cea mai mare grijă și cel mai valoros “asset” pe care îl deține un antreprenor, după brand. De aceea, am să vă împărtășesc câteva idei și considerații, din experiența personală, […]

citeste mai mult

Continuăm să ne antrenăm în această perioadă?

28 mai 2020 | Articol de: Madi Rădulescu, PCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting
Companiile au dovedit ca au capacitatea de a misca lucrurile din loc si de a crea un nou sentiment de solidaritate. Este o dovada de rezilienta

Dacă vă spune cineva că sportivii de performanță vor putea să reia sezoanele de competiție și să obțină rezultate, fără antrenament în această perioadă de carantină sau în perioada post carantină, probabil că îi veți zâmbi în nas. Bănuim că, după posibilitățile pe care le-au avut sau și le-au amenajat acasă, cei mai cu dare […]

citeste mai mult

Viața în economia lui „nu mă atinge”

21 mai 2020 | Articol de: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente
Viata in economia lui „nu ma atinge”

În perioada post-pandemie, economia va fi modelată de noi obiceiuri și reglementări din cauza distanțării sociale impuse și a restricțiilor de călătorie și igienă. Vom mânca diferit, lucra diferit, face cumpărături și sport diferit, ne vom îngriji de sănătate diferit, socializa și petrece timpul liber diferit. Vom experimenta diferența și schimbarea într-un ritm atât de […]

citeste mai mult

Cosmetic Plant aduce din nou România pe podiumul de la World Quality Selections, la Bruxelles [P]

19 mai 2020 |
Cosmetic Plant si-a adaugat la palmaresul de noua premii internationale inca trei medalii

De curând, Cosmetic Plant și-a adăugat la palmaresul de nouă premii internaționale încă trei medalii, una de aur și două de argint, pe care le-a obținut la cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume, World Quality Selections, organizat de către Monde Selection, la Bruxelles. O nouă confirmare a calității produselor și […]

citeste mai mult

Viralizarea transformării digitale a companiilor în vremuri de criză

5 mai 2020 | Articol de: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente
viralizarea transformarii digitale a companiilor in vremuri de criza

Pe măsură ce buletinele de știri ne prezintă statisticile unui dezastru social și economic planetar, și în România un număr tot mai mare de companii se confruntă cu scăderea cererii, dificultăți pe lanțul de aprovizionare, lipsa de lichiditate, dar și mai acut, o lipsă de perspectivă. Ce va urma? Cum va fi după ce va […]

citeste mai mult

7 provocări de marketing și vânzări în economia post-COVID

13 aprilie 2020 | Articol de: Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions
Dincolo de experienta si competenta specialistilor de vanzari si marketing

Din discuțiile pe care le avem cu managerii companiilor cărora le oferim servicii de consultanță de marketing la Valoria, cei mai mulți dintre aceștia lucrează deja, împreună cu echipele lor, la planurile de revenire în economia post-COVID. Sunt pregătite scenarii pozitive și negative, se analizează nevoi și comportamente de cumpărare, se adaptează produse și servicii, […]

citeste mai mult

Vrei să fii un lider autentic? Bazează-te pe valori!

6 aprilie 2020 | Articol de: Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions
Leadershipul bazat pe valori este o filozofie de conducere

Pandemie. Distanțare socială. Economii înghețate. Cursuri de schimb fluctuante. Conflicte comerciale. Incertitudine și îngrijorare. În această mare de provocări, companiile arată ca niște ambarcațiuni naufragiate. În timp ce guvernele se luptă cu situația sanitară critică, firmele sunt înțepenite într-un context ecomomic fără precedent, deoarece, cu mici excepții, sectoare întregi de activitate, o vreme, nu mai […]

citeste mai mult

Valorile personale și succesul

5 martie 2020 | Articol de: Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions
valorile sunt criteriile pentru deciziile noastre

Subiectul valorilor este aproape omniprezent. Auzim despre valorile „de pe pereți” ale multinaționalelor, citim despre managementul bazat pe valori explorat de anumiți antreprenori, găsim numeroase teste online de descoperire a valorilor personale fundamentale. Suntem preocupați, vrem să ne cunoaștem și să aflăm mai multe despre valorile noastre fundamentale. Dar ce sunt valorile personale? Cum funcționează […]

citeste mai mult

Ce aptitudini tehnice și IT ar trebui să dezvolți ca să rămâi relevant pentru angajatori, în 2020

5 martie 2020 |
Nu mai este nici o noutate in faptul ca angajatorii de azi cauta oameni care sa aiba abilitati IT si tehnice

Nu mai este nici o noutate în faptul că angajatorii de azi caută oameni care să aibă abilități IT și tehnice. Dacă aruncăm un ochi pe anunțurile de angajare, vom vedea că aceste aptitudini au început să cântărească la fel de mult ca cele de inteligență emoțională sau profesionalism la locul de muncă. „Trăim în […]

citeste mai mult

Cum ții pasul cu vremurile, în training?

5 martie 2020 | Articol de: Madi Rădulescu, MBA, PCC, Managing Partner MMM Consulting
Am fost intrebata cum au evoluat, in cei 17 ani de activitate ai MMM Consulting pe piata de training

Am fost întrebată cum au evoluat, în cei 17 ani de activitate ai MMM Consulting pe piața de training, cererile de cursuri? Este clar că s-au schimbat multe lucruri, însă, în ce direcție? Și care ar fi pașii următori pentru a ține ritmul cu vremurile? Dezvoltarea în management și leadership a mers în siajul inițiativelor […]

citeste mai mult

Cu ce se confruntă departamentul de HR în cazul unei fuziuni sau achiziții (M&A)

27 februarie 2020 | Articol de: Maria Cristescu, avocat, SCA Ionescu si Sava, membră a Baroului București
Rolul departamentului de HR este unul amplu in cadrul fuziunilor si achizitiilor (M&A)

Transferul răspunderii disciplinare, ca urmare a proiectelor de M&A Fuziunile și achizițiile (M&A) au devenit modul cel mai des întâlnit de creștere pentru firmele care doresc un avantaj competitiv într-o economie de afaceri globală, din ce în ce mai complexă. Fără îndoială, fuziunile și achizițiile prezintă provocări semnificative pentru profesioniștii din domeniul resurselor umane, printre […]

citeste mai mult

Andrei Dunuță: „Să îți vinzi ideile într-un mod relevant a devenit o prioritate în mediul de business”

24 februarie 2020 | Articol de: Rodica Nicolae, redactor-șef și owner Manager Express
Conceptul Speakings este unic in Romania.

Anul acesta, împlinește 31 de ani. A jucat 13 ani fotbal pentru echipa Dinamo, până când o accidentare gravă la un genunchi l-a scos de pe teren, pentru o bună bucată de timp, și i-a spulberat visul unei cariere sportive. Și-a pierdut încrederea în sine… Dar, s-a apucat de vânzări, student fiind la Facultatea de […]

citeste mai mult

Trăim o euforie nejustificată a așteptărilor salariale și nu numai…

24 februarie 2020 | Articol de: Rodica Nicolae, redactor-șef și owner Manager Express

Piata de muncă se caracterizează în acest moment printr-o mare efervescență atât din punctul de vedere al locurilor de muncă vacante, cât și al ofertelor salariale. Iată de ce am considerat oportun să aflăm de la Corina Diaconu, Managing Director, ABC Human Capital, câteva explicații ale acestor mișcări pe piața forței de muncă. Multe oferte […]

citeste mai mult